Prima pagină » Social » Identificarea semnelor unui AVC, esențiale pentru salvarea unui pacient. Cum le recunoști

Identificarea semnelor unui AVC, esențiale pentru salvarea unui pacient. Cum le recunoști

Sursă Foto: Pixabay

Recunoașterea semnelor unui accident vascular cerebral reprezintă primul pas pentru salvarea unui pacient. Este extrem de important ca persoana care sună la 112 să specifice operatorului că există suspiciunea de AVC, astfel încât cazul să fie trata cu prioritate, dispeceratul trebuie să activeze codul și să anunțe cel mai apropiat spital

Accidentul vascular cerebral apare brusc, atunci când un flux sangvin slab către creier provoacă moartea celulelor, având mai multe cauze: diabetul, colesterolul ridicat, stresul, depresia, fumatul, consumul de alcool și inactivitatea fizică.

Procedurile de la UPU în cazul unui AVC

Persoanele care suferă un AVC se pot alege cu probleme grave sau chiar își pot pierde viața. Iată care sunt procedurile cu un astfel de pacient care ajunge în Unitatea de Primiri Urgențe a unui spital.

”Ajunge echipajul acolo, constată în baza examenului obiectiv, eventual dacă există și cauze antecedente, îl preia, anunță dispeceratul. Echipa compusă din neurolog și medic de urgență îl așteaptă la sosire, îl examinează rapid, este dus la tomograf. Să știți că la noi tomografele se fac de la sosire aproape instantaneu, cu totul durează cam 15 minute, examinare plus transport și examenul CT cerebral. Vreau să vă spun că de foarte multe ori ducem pacientul la tomograf concomitent cu înregistrarea lui. Echipajul ambulanței rămâne să înregistreze pacientul și noi ne ducem deja. Există, cel puțin în spitalul nostru, dar și în celelalte, există o mare deschidere și a colegilor de la imagistică care ne sprijină întotdeauna, iar timpul este redus foarte mult până când putem să inițiem terapia trombolitică”, a spus Dr. Bogdan Oprița, șeful UPU Floreasca, potrivit Pro TV.

Semnele unui accident vascular cerebral

Un accident vascular cerebral se instalează brusc, dar semnele sale pot fi recunoscute dacă știm la ce să fim atenți. Cel mai des, persoana afectată nu-și mai poate mișca normal fața, iar un colț al gurii cade. Uneori, apar dificultăți în mișcarea unui braț sau picior, de obicei pe o singură parte a corpului. În alte cazuri, vorbirea devine greoaie, neclară, sau pacientul nu înțelege ce i se spune.

Tulburările de vedere, amețelile, pierderea echilibrului sau o durere bruscă și intensă de cap, diferită de orice alt tip de cefalee, pot fi de asemenea semne ale unui AVC. Aceste simptome pot apărea izolat sau simultan, dar toate impun o reacție imediată: apelarea numărului 112. Timpul este esențial. Nu trebuie așteptat ca simptomele să se amelioreze de la sine — uneori pot dispărea temporar, dar revin mai puternic. Pacientul trebuie dus de urgență la cel mai apropiat spital cu secție de neurologie, fără a i se oferi mâncare, apă sau medicamente.

Recomandările autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi