Prima pagină » Social » Obiecte personale care au aparținut lui Silviu Prigoană, poze din copilărie, acte, tablouri, inclusiv cu Adriana Bahmuțeanu, au fost găsite, la vânzare, într-un târg din București

Obiecte personale care au aparținut lui Silviu Prigoană, poze din copilărie, acte, tablouri, inclusiv cu Adriana Bahmuțeanu, au fost găsite, la vânzare, într-un târg din București

Mai multe amintiri din viața politicianului și omului de afaceri, Silviu Prigoană, au fost imortalizate de un fotograf în târgul de vechituri de la Vitan. Printre ele, un tablou de când era copil, unul cu fosta soție Adriana Bahmuțeanu cu care are și doi băieți, iar altul cu iar altul cu Viorica, mama celorlalți băieți, Honorius și Silvius.

De asemenea, deputatul și omul de afaceri Silviu Prigoană a ținut să-și marcheze debutul în politică și și-a înrămat certificatul de deputat așa cum a procedat și cu imaginea din topul celor 300 cei mai bogați români, editat de revista Capital. Și aceste obiecte au ajuns tot la târgul de vechituri din Vitan, ca și alte lucruri personale ale regretatului om de afaceri.

Sondaj Gândul


După victoria AfD din Germania, crezi că va lovi valul suveranist și în Franța, la alegerile prezidențiale?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Autorul postării își amintește de Silviu Prigoană și prezintă fotografii ale unor documente și personaje din viața politicianului și omului de afaceri.

„Că tot vă povesteam de domn’ Prigoană… strânge omul ca furnica, când moare nu ia cu el nimica. Am și dovada că acțiunile de la radio i-au aparținut. Decât iubit doar pentru bani, mai bine înjurat de toți si tras prin pl tot. Pozele, de la franțuzescu’ pose, sunt făcute de prietenul meu Florin Bondrila la Vitan acum 2 saptamani. Le-a lăsat vile, hoteluri, bani pentru 3 generații și nu s-a găsit o magazie curată unde să pună astea. Cred ca Prigoană și-a dorit să fie iubit și fix de asta n-a avut parte. Trist. În prima poză, Silviu Prigoană copil”, a scris bărbatul pe Facebook.

„Ca sa nu fie scandal a facut portret si Bahmuteancei si lu Mihaela Prigoana(ultima sotie)-fix ce adora femeile,sa le pui una langa alta”, a comentat cineva la postarea despre Prigoană.

„Of Doamne. Le-am văzut cu ochii mei în biroul lui, alături de colecția de camere”, a comentat unul dintre internauți.

De asemenea, pot fi văzute înrămate certificatul de deputat și articolul decupat din Capital, 300 cei mai bogați români.

Chiar și dovada că era acționar la Radiodifuziunea Română a ajuns la vechituri.

Silviu Prigoană, om de afaceri și fondatorul Realitatea TV a murit in urmă cu doi ani, în timp ce se afla la masă la un restaurant cunoscut de lângă Bran. Au existat două ipoteze cu privire la decesul său, fie s-a înecat cu mâncare, fie a suferit un atac de cord.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ