Prima pagină » Social » Reacția unui maghiar venit în România. Ce a putut spune despre țara noastră

Reacția unui maghiar venit în România. Ce a putut spune despre țara noastră

Reacția unui maghiar venit în România. Ce a putut spune despre țara noastră

Venit să-și petreacă vacanța de vară în România, un tânăr maghiar s-a declarat încântat de peisajul, orașele și oamenii de la noi din țară. Laci recunoaște că avea idei preconcepute și își imagina cu totul altfel România.

Acum, însă, el vorbește numai în termeni elogioși despre munții și orașele de aici, despre cum oamenii l-au primit cu căldură, petrecând ore minunate în compania lor.

România văzută prin ochii maghiarului Laci

În această vară, el a pornit din Ungaria, cu niște prieteni, spre România, alegând țara noastră ca destinație de vacanță. Și, spune Laci, nu regretă niciun moment alegerea făcută, dimpotrivă, se felicită!

Am venit cu niște prieteni cu mașina și am ales un traseu interesant, zic eu. Am intrat prin Oradea, apoi Cluj, Târgu Mureș, Brașov, Sibiu și București.  Înainte de București, am fost în Munții Făgăraș. Și mi-a plăcut foarte, foarte mult, nu mă așteptam să fie așa de frumos”, a spus el.

Tânărul mai fusese o singură dată în România, la începutul anilor ’90, iar șocul schimbării, văzut acum, nu e deloc mic.

Când eram copil, am fost în Târgu Mureș și București, cred că prin 1993-1994. Atunci erau două orașe cenușii, triste cumva. Ceea ce am văzut azi diferă total. Dintre toate cea mai frumoasă e Oradea, apoi Cluj și Sibiu. Îmi place însă și Târgu Mureș, București și Brașov, care sunt cumva diferite între ele. Dar cel mai mult mi-a plăcut în Munții Făgăraș. În munți, am văzut urme de urs, iar localnicii ne-au spus că e plin de aceste animale acolo”, a adăugat el.

Cum i-a caracterizat maghiarul Laci pe români

Referitor la români, el recunoaște că avea unele păreri nu tocmai bune, însă acum s-a convins de cum stau lucrurile cu adevărat.

Când i-am propus prietenei mele că vreau să mergem în România, m-a întrebat dacă glumesc. A zis că ne luăm bătaie, că românii ne urăsc. Dar a văzut și ea că nu e așa. Poate că lucrurile astea s-ar fi întâmplat acum 30 de ani când era dușmănie mare între români și maghiari, dar acum relațiile s-au normalizat. Recunosc că aveam și eu temeri, aveam cu totul altă impresie despre ei. Eu nu mă așteptam să ne ia la bătaie, dar mă așteptam să simțim ostilitate”, a admis Laci.

„Din Oradea și până în București am întâlnit oameni simpatici, iar cu unii chiar ne-am împrietenit. De exemplu, am stat în centrul Bucureștiului până dimineața cu un grup de tineri români și ne-am înțeles de minune. Ura și toată mizeria ce rezultă de acolo vine de la politicieni, nu de la oameni. Pentru că oamenii normali, fie maghiari, fie români, au înțeles că ne unesc mai multe decât ne despart și că suntem exact la fel, suntem oameni” – Laci, un tânăr maghiar venit în vizită în România

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Pot influența formarea unui guvern.” Bolojan explică de ce neafiliații contează mai mult decât UDMR
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Eşec pentru Kremlin la Beijing: Putin a plecat fără acordul vital pentru gazele rusești și a anulat conferința de presă
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Tot mai multe femei refuză presiunea de a se „transforma” înainte de nuntă