Prima pagină » Sport » Ce obiectiv are Daniel Pancu, noul antrenor de la CFR Cluj. „Aș fi nerealist să spun altceva”

Ce obiectiv are Daniel Pancu, noul antrenor de la CFR Cluj. „Aș fi nerealist să spun altceva”

Ce obiectiv are Daniel Pancu, noul antrenor de la CFR Cluj. „Aș fi nerealist să spun altceva”
Pancu, atac incredibil la adresa conducerii clubului CFR Cluj / Sursa FOTO: prosport.ro

Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a anunțat obiectivul lui Daniel Pancu, noul antrenor al echipei ardelene.

CFR Cluj e pe locul 13 în Superliga, cu 13 puncte, la nouă distanță de locul șase, ultimul care duce în play-off și care e ocupat acum de Oțelul Galați.

Dar, ardelenii se axează pe Cupa României pentru a ajunge în competiții europene. CFR Cluj a debutat cu o victorie cu 4-0 în meciul cu CSM Slatina, din Cupă.

Ce obiectiv are Daniel Pancu, noul antrenor de la CFR Cluj

Daniel Pancu are ca obiectiv câștigarea Cupei României, CFR Cluj fiind în grupă cu Metaloglobus și Rapid.

„Patronul a zis că are nevoie de bărbați la club, așa că am zis să aduc un antrenor bărbat și m-am gândit la el. Sigur nu am greșit. E foarte important că a acceptat să vină într-un moment greu, pentru că își asumă niște lucruri. Împreună ne asumăm. Eu oricum voi fi lângă el, în spatele lui, oriunde vrea el. Sper ca împreună să facem un declic la echipă, pentru că nu ne onorează acest trend. Din 2001, CFR nu a stat atât de rău, nu s-a întâmplat niciodată să fie CFR într-o asemenea groapă.

Obiectivul e Cupa României, clar. În campionat e greu, aș fi nerealist să spun că luăm campionatul. Mi-aș dori să fim în play-off. Noi ne vom strădui acolo să fim pe locurile 2-3, deși e distanță mare. Nu mi-ar plăcea să am emoțiile play-out-ului.

Mi-ar plăcea să fim, ne vom strădui să fim în play-off, e alt confort acolo. Am fost o dată în play-out. Atunci nu am avut emoții. Dacă în play-out prinzi o perioadă cum a prins CFR acum, te-ai curățat”, a declarat Iuliu Mureșan, la GSP.

CFR Cluj va juca următorul meci în Superliga cu Unirea Slobozia, în etapa 16, duminică, de la ora 14:30.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!