Prima pagină » Sport » Dan Petrescu și-a anunțat demisia după ce CFR Cluj a fost distrusă de Hacken. „E o decizie pe care nu o să o mai schimb”

Dan Petrescu și-a anunțat demisia după ce CFR Cluj a fost distrusă de Hacken. „E o decizie pe care nu o să o mai schimb”

Dan Petrescu și-a anunțat demisia după ce CFR Cluj a fost distrusă de Hacken. „E o decizie pe care nu o să o mai schimb”

Dan Petrescu a anunțat că-și dă demisia după ce CFR Cluj a fost învinsă de Hacken cu 7-2 în prima manșă a play-off-ului Conference League.

Au marcat Simon Gustafson (2, 34), Silas Andersen (18), Adrian Svanbaeck (24), Isak Brusberg (48), John Paul Dembe (61, 70), respectiv Meriton Korenica (38) și Andrei Cordea (50).

Returul va avea loc pe 28 august, la Cluj-Napoca, de la ora 20:30.

Dan Petrescu și-a anunțat demisia după ce CFR Cluj a fost distrusă de Hacken

„E o înfrângere rușinoasă, cea mai grea din cariera mea de 25 de ani. Să primesc atâtea goluri nici în visele negre nu mă gândeam. Clar că toți suntem vinovați, dar principalul vinovat sunt eu, antrenorul, așa e la fotbal. Așa că am luat hotărârea să nu mai continui la echipă. Am nevoie de o pauză, iar băieții au nevoie de ceva nou. Îmi pare rău că plec așa de la CFR, pentru că am avut aici ani foarte buni. Dar după o asemenea rușine nu mai pot să merg mai departe. E clar că eu sunt vinovat, îmi asum acest rezultat. Chiar îmi pare rău.

A fost un vis urât. Știam că sunt foarte puternici acasă, pe teren sintetic. Am luat gol foarte repede după care am făcut mari greșeli în defensivă. Toată echipa s-a apărat rău, iar adversarii au prins o zi extraordinară. A fost un colaps total. Îmi pare rău pentru fani, pentru toți cei de lângă echipă, pentru că ei nu meritau asemenea umilință. Nici pe jucători nu poți să îi cerți prea mult. Atât au putut ei, au fost și absențele, jucători care au venit târziu… s-au adunat mai multe. Nu am ce să zic decât că e vina mea în primul rând”, a declarat Dan Petrescu.

Dan Petrescu a spus că are unele probleme de sănătate și ar fi vrut să ia o pauză, chiar dacă nu era acest rezultat: „Am nevoie de o pauză mai lungă. Am avut și ceva probleme de sănătate și vreau să le rezolv, pentru că nu le-am rezolvat pe toate. Chiar dacă ne calificam, vă spun sincer îmi luam această pauză. Dar iată că această pauză a venit mai repede. Nu m-am simțit bine deloc zilele astea. Nu știu, poate de la stres, poate de la ce am eu… și atunci am luat o hotărâre care e bună și pentru club și pentru mine. Nu se știe, poate după 1 an, 2, 3, 4 sau 5, dacă voi fi sănătos și voi mai antrena, o să mă întorc la CFR”.

Nu am luat decizia la cald. E o decizie pe care nu o să o mai schimb. Eu nu mă mai prezint la antrenamente, sunt antrenorii secunzi. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa. Sunt principalul vinovat și cineva trebuie să plătească la un asemenea scor. Așa a fost să fie. Eu am dat tot ce am avut mai bun, nu am ce să reproșez prea multe, dar la fotbal antrenorul trebuie să plătească. Poate după finala Cupei ar fi trebuit să știu să fac pasul înapoi și să îi las pe alții. Sunt primul vinovat, după care, e clar că nu poate să fie numai antrenorul… e bine și o schimbare pentru jucători. Sper din tot sufletul ca echipa să își revină – Dan Petrescu

Citește și:

Cum acționează MAFIA pariurilor din fotbalul românesc. Mărturii EXPLOZIVE în „Dosarul Cota 100”: „Când deschide geaca antrenorul trebuie să luăm gol”

Dan Petrescu, despre SUSPENDAREA din Superliga. „Nu mă așteptam la așa ceva, sincer”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ