Prima pagină » Sport » Dinamo anunță 12 transferuri pentru sezonul următor al Superligii. „Un lot competitiv pe toate posturile”

Dinamo anunță 12 transferuri pentru sezonul următor al Superligii. „Un lot competitiv pe toate posturile”

Dinamo anunță 12 transferuri pentru sezonul următor al Superligii. „Un lot competitiv pe toate posturile”

Administratorul special al lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a anunțat 10-12 transferuri pentru viitorul sezon al Superligii.

Oficialul roș-albilor a vorbit și despre ieșirea din insolvență, pe 16 aprilie urmând un termen important al procesului. Miza este ca Dinamo să poată juca în cupele europene.

Din sezonul următor Dinamo va avea și un nou echipament de joc, de la Puma.

Dinamo anunță 12 transferuri pentru sezonul următor al Superligii

„Dar așa cum anul trecut am încercat să devenim mai buni anul ăsta, anul viitor vom face tot ce ține de noi. Vom lua, cred eu, cele mai bune măsuri să fim mai buni decât anul ăsta. Avem un număr de jucători pe care dorim să-i transferăm. Numărul e destul de mare, spre 10-12 jucători. Avem un nucleu de jucători, pe care încercăm să-l întărim. Și, dumneavoastră, toată presa a vorbit atâta timp că Dinamo nu are bani și atunci această cifră nu e atât de mare, nu? Vorbim despre constituirea unui lot competitiv pe toate posturile, care să aibă cel puțin două opțiuni similare, dacă nu identice”, a spus Andrei Nicolescu.

Acesta a vorbit și despre rezultatele echipei în play-off-ul Superligii, având trei înfrângeri în primele trei etape: „Noi ne-am făcut o strategie să câștigăm fiecare meci și fiecare meci să-l abordăm astfel încât să-l câștigăm. Sunt anumiți factori externi și anumiți factori interni care nu ne-au dus până acum la victorie. Încercăm să devenim mai buni. E o presiune pozitivă pentru rezultat și pentru faptul că avem posibilitatea să jucăm astfel de meciuri și trebuie să învățăm din ele și să câștigăm cât mai mult. Toți jucătorii noștri sunt conștienți că doar astfel de meciuri îi fac mai buni. Doar punând toată energia lor în astfel de meciuri devin mai buni pentru anul viitor. E normal să fie o presiune. Sincer eu am văzut un pic prea multă presiune, care a contat în sensul în care au luat decizii poate mai puțin inspirate la meciul cu FCSB pentru doi jucători foarte tineri care își doreau foarte mult să reușească să arate mai mult decât credeau ei că pot să arate”.

În presa au apărut niște termene care nu sunt reale referitoare la posibilitatea clubului de a aplica pentru obținerea licenței, dar astea sunt chestiuni care nu ne creează niciun fel de presiune. Noi încercăm să ne ghidăm pentru ceea ce știm noi că trebuie să facem. În legătură cu domnul Șiman, căutăm și soluții alternative, dar pe 16 aprilie cred că e un pas foarte important, care, dacă îl trecem cu bine, putem să mergem mai departe – Andrei Nicolescu

foto Facebook.com/DinamoBucurestiOfficial

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
UE se pregătește în tăcere pentru scenariul de coșmar al unui atac hibrid cu victime. „Lui Putin nu-i pasă”
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Salarii de 3.500 de euro net în România! Compania care a început recrutările și ce condiții trebuie să îndeplinească angajații
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Am aflat numele complet al 'Prințesei' Bianca Ghiurcă. Care e prenumele 'secret' pe care nu-l spune nimănui. A fost botezată după un celebru personaj de desene animate
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!