Prima pagină » Sport » Leo Strizu a demisionat de la FCSB și acuză că a fost sabotat de o persoană din cadrul clubului! „I-aş propune să iasă în faţă, dacă are curajul”

Leo Strizu a demisionat de la FCSB și acuză că a fost sabotat de o persoană din cadrul clubului! „I-aş propune să iasă în faţă, dacă are curajul”

Leo Strizu a spus după victoria FCSB din meciul cu Petrolul Ploiești, 4-1, că demisionează din funcția de antrenor principal al roș-albaștrilor.

El a stat pe banca tehnică pentru că are licența Pro, dar echipa e condusă, inclusiv la antrenamente, de Mihai Pintilii.

Strizu nu mai era primit nici măcar în vestiarul FCSB, iar în iarnă nu a fost luat în delegația care a efectuat cantonamentul din Antalya.

Leo Strizu a demisionat de la FCSB și acuză că a fost sabotat de o persoană din cadrul clubului

S-a hotărât să plece pentru că a fost denigrat de o persoană din club și chiar dacă nu a dat nume, din câte se pare e vorba despre Mihai Stoica, managerul general al FCSB.

„Da, am stat foarte mult şi m-am gândit. Am luat această decizie grea, uşoară… cred că e corectă, pentru că îmi ajunge. Nu am vrut să ajung să fac acest pas, dar nu credeam că există o sursă care poate să comande unele articole în ziar, care m-au adus într-o postură foarte negativă.

Toată săptămâna, această sursă m-a denigrat. Şi atunci am spus că dacă în interioriul clubului… sunt curios şi eu să aflu… sau poate o să iasă şi o să vedem cine este această persoană, această sursă, să îmi spună în faţă unele lucruri apărute în presă.

Nu am nimic împotrivă să îmi spună tot ceea ce a comandat. Decizia am luat-o acum, nu o voi schimba, pentru că tot ceea ce spun în permanenţă susţin. Dacă m-aţi urmărit, nu cred că din partea mea aţi auzit vreodată vorbe urâte la adresa colegilor, echipei, echipelor cu care ne batem la titlu, a antrenorilor, a arbitrajului.

Dar atât timp cât pot să suport unele critici din exterior, această persoană care alimentează în permanenţă presa cu lucruri urâte despre mine, nu cred că pot să continui acest lucru. Toate materialele de săptămâna asta… nu are rost să vorbim acum despre ele. Şi eu sunt curios cine comandă aceste materiale, apar pe surse, din interioriul clubului.

I-aş propune să iasă în faţă, dacă are curajul, să spună «Eu sunt cel care nu te vrea sau căruia nu îi place de tine». Nu sunt un tip care să riposteze, dar o să încerc, ca persoană fizică, după ce închei contractul cu Steaua (n.r. FCSB), să îi răspund la unele acuzaţii”, a spus Leo Strizu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii