Prima pagină » Sport » Veste bună pentru FC Rapid

Veste bună pentru FC Rapid

Veste bună pentru FC Rapid
Conducerea LPF va opri 60.000 de euro din banii din drepturile TV și va achita direct datoria pe care FC Rapid o are către Asociația Pro Rapid, pentru ca echipa să revină la baza sportivă Pro Rapid, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.

Din cauza crizei financiare acute pe care o traversează, FC Rapid a acumulat datorii de aproximativ 28.000 de euro la chiria către Asociația Pro Rapid, administratorul bazei sportive de pe malul lacului Străulești, restul reprezentând facturi la utilități.

Din luna mai, echipa nu s-a mai antrenat la Pro Rapid, iar conducerea și ceilalți angajați ai clubului Rapid au părăsit baza mutându-și birourile la Stadionul Giulești-Valentin Stănescu din cauza sistării utlităților.

Conducerea clubului a luat legătura în mai multe rânduri cu reprezentantul Asociației Pro Rapid, Ion Taban, care este și vicepreședinte al Ana Holding, dar acesta nu a acceptat întoarcerea echipei până la plata integrală a datoriilor.

Luni însă, ca urmare a unei solicitări a oficialilor rapidiști, conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal l-a contactat pe Ion Taban, iar acesta a acceptat ca lotul condus de Marian Rada să revină la Pro Rapid. LPF a promis că va vira în contul Asociației Pro Rapid suma de 60.000 de euro din banii pe care FC Rapid îi are de încasat din drepturile TV.

La ora transmiterii acestei știri, jucătorii echipei Rapid efectuează un antrenament la baza sportivă Pro Rapid.

Recomandarea video

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Xi Jinping în spatele ușilor închise: cele două laturi ale președintelui chinez și cum tratează puterile mijlocii
Cancan.ro
‼️ANUNȚUL făcut de medici despre starea de sănătate a lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Cea mai nefericită combinație pentru România: recesiune plus inflație de 10,7%. Cine a băgat țara în criză
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Românii au ales cel mai frumos oraș din țară: „Are problemele lui, dar la capitolul frumusețe nu se compară”
Digi24
Eroul lui Alex. Mărturia lui Mihail Soare, salvatorul care l-a zărit pe copil cu coada ochiului, din elicopter: Nici nu putea să plângă
Cancan.ro
Am aflat ce a făcut Andreea Ibacka în Elveția, de fapt, chiar înainte de anunțul divorțului de Cabral
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
FOTO: Cum arată tancul românesc echipat cu o cușcă anti-dronă
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Presa din Ungaria, despre România: „La vecini se întâmplă ceva grav”