Prima pagină » Știri » SANCȚIUNI. Nereguli la terasele și cluburile bucureștene, pe fondul măsurilor impuse în starea de alertă

SANCȚIUNI. Nereguli la terasele și cluburile bucureștene, pe fondul măsurilor impuse în starea de alertă

Autoritățile au găsit nereguli la terasele, cluburile, barurile și restaurantele din Capitală, în cadrul unor verificări făcute vineri. Activitatea unei firme a fost suspendată, iar alte 16 au fost amendate, pentru nerespectarea măsurilor din starea de alertă.

Amenzile au fost date în cadrul unei verificări făcute vineri de polițiști, împreună cu angajați ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, precum și comisari ai Comisariatului Pentru Protecția Consumatorilor.

Controlul a vizat respectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și respectarea altor acte normative în vigoare.

Un local a fost închis pentru 30 de zile

Au fost verificate 56 de firme, iar echipele mixte de control au aplicat 16 sancțiuni în valoare de peste 143.000 de lei, iar la o societate comercială activitatea a fost suspendată pentru 30 de zile pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate și pentru nerespectarea legislației privind protecția consumatorilor precum și pentru abateri de la normele din domeniul sănătății publice.
Aceste controale vor continua și la alte localuri și se circumscriu activităților pentru asigurarea unui climat de siguranță publică și protecția cetățeanului față de practicile comerciale ilicite.

Autoritățile anunță că astfel de controale vor fi efectuate și în zilele următoare.

Și secretarul de Stat Raed Arfat a atras atenția asupra pericolului neregulilor de la terase sau cluburi, menționând că vor fi controale care să se asigure de respectarea normelor de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus.

„Acum sunt zile cruciale, pentru că vedem o creștere a numărului de cazuri. Weekendurile au devenit cu mai mare risc, oamenii se duc la cluburi, la terase. Am văzut poze, se vede clar că sunt mai mulți oameni care nu sunt din aceeași familie așezați la o singură masă. Îmi pare rău, dar vor fi controale în această perioadă”, a afirmat Raed Arafat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi