Prima pagină » Știri externe » AFP: Cine promovează curentul „Syriza” în Marea Britanie. „Credem că a venit vremea schimbării”

AFP: Cine promovează curentul „Syriza” în Marea Britanie. „Credem că a venit vremea schimbării”

Jeremy Corbyn, susținut de principalele sindicate britanice în cursa pentru conducerea Partidului Laburist și prezentat ca învingător în sondaje, aduce un curent de stânga similar Syriza și totodată panica în partidul traumatizat de deruta în alegerile din mai, relatează AFP în pagina electronică.

În urmă cu doar câteva săptămâni, politicianul în vârstă de 66 de ani, faimos pentru discreția sa, era prezentat ca un „candidat marionetă”, autorizat să intre în cursă doar pentru a ilustra varietatea curentelor din cadrul Partidului Laburist.

Însă popularitatea sa neașteptată, care o eclipsează cu mult pe cea a celor trei contracandidați cvadragenari, le dă deja fiori reci liderilor partidului, care văd în el, în cazul în care va fi desemnat pe 12 septembrie, o sperietoare pentru alegători, din cauza ideilor sale pe, care le consideră extremiste.

Presa britanică scrie că acest deputat din Islington-Nord (Londra), din 1983 încoace, este ceea ce Marea Britanie consideră a fi cel mai apropiat politician de Syriza, partidul de extremă stânga din Grecia.

„Nu câștigi cu un program la stânga stângii”, avertiza săptămâna trecută fostul premier laburist Tony Blair, principalul artizan al recentrării partidului, în anii ’90. Ieșind din atitudinea sa rezervată obișnuită, el a mers până acolo încât a sugera celor a căror inimă bate pentru Corbyn să ia în calcul „un transplant cardiac”.

Vremea schimbării

Însă, pentru tineri și sindicate, socialismul fără compromis al fostului activist antiapartheid este, din contră, tot ceea ce i se poate întâmpla mai bun unui partid despre al cărui discurs actual cred că diferă prea puțin de cel al conservatorilor lui David Cameron.

„Credem că a venit vremea schimbării”, a declarat Dave Ward, secretarul general al Sindicatului CWU, care tocmai și-a exprimat susținerea față de Corbyn, după Unite și Unison, principalele două organizațiii din țară. În opinia sa, Corbyn constituie „antidotul (…) la virusul” blairismului.

Mai întâi surprins de amploarea succesului său, Jeremy Corbyn, un bărbat subțire, cu părul și barba cărunte, îl acceptă acum fără complexe.

Primul său miting, pe 9 iulie, a atras 350 de persoane, în timp ce în weekeknd erau așteptate 800 de persoane la Liverpool.

„Că va câștiga sau va pierde, Corbyn a adus entuziasmul în această campanie, altfel foarte plictisitoare”, apreciază cotidianul The Guardian.

„Ceilalți candidați sunt în planul secund, iar pentru a fi onești niciunul nu inspiră cu adevărat”, apreciază Iain Begg, un profesor de științe politice la London School of Economics, subliniind la rândul său că The Labour nu are nicio șansă în alegerile legislative din 2020 cu Corbyn la conducere. „Are un discurs care datează de-acum 30 de ani”, afirmă el.

Omul nu ascunde că trage cu ochiul la ceea ce se întâmplă în sudul Europei.

„Am fost în Grecia, am fost în Spania. Este foarte interesant să vezi că partidele social-democrate care au acceptat austeritatea și au aplicat-o sfârșesc prin a pierde numeroși membri și susținere”, a declarat el pentru The Daily Mirror.

Ales de opt ori în circumscripția sa

Ceea ce vrea Corbyn este să pună capăt austerității, să introducă taxe și impozite mai mari pentru întreprinderi și pentru cei mai bogați, să renaționalizeze căile ferate și sistemul energetic, să reinstaureze gratuitatea în învățământul universitar, să dezmembreze submarinele nucleare Trident…

„Stereotipul stângistului nord-londonez”, potrivit săptămânalului de stânga New Statesman, el este vegetarian, nu bea alcool, își cultivă grădina și se deplasează cu bicicleta.

Potrivit unor zvonuri, ar fi divorțat de a doua dintre cele trei soții deoarece femeia voia să trimită copiii la o școală privată și nu la una publică.

Născut în 1949 la Chippenham, în Wiltshire, fiul unui inginer electrician și al unei profesoare de matematică, ambii activiști pacifiști, Jeremy Corbyn a fost jurnalist și reprezentant sindical înainte să fie ales pentru prima dată în Camera Comunelor, în 1983, unde s-a arătat deosebit de rebel față de consemnele de vot din partid.

„Îmi reprezint circumscripția de 32 de ani și am fost ales de opt ori de către oameni foarte diferiți”, spune el pentru a-i reduce la tăcere pe sceptici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Paradox hidrologic: În timp ce Dunărea și majoritatea râurilor scad, Someșul ar putea fi singurul mare râu cu debite în creștere
Digi24
„Nu am mai văzut niciodată așa ceva”: Rusia a doborât o dronă portugheză rară și o va studia la un institut de cercetare
Cancan.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Prosport.ro
Prezentatoarea TV, postare despre o plajă de nudiști: „Bine te-am găsit, Amsterdam”
Adevarul
Călin Georgescu critică trecerea la euro, deși are depozite în moneda europeană: „Renunți la leu, renunți la suveranitate”
Mediafax
Războiul din Ucraina se simte tot mai aproape. Numărul alertelor RO-Alert din Tulcea a explodat
Click
Cât a ajuns să coste o cafea și o prăjitură în Bulgaria. Tot mai mulți turiști se plâng de prețurile ridicate
Digi24
Până când mai poate fi folosit buletinul vechi. Autoritățile au stabilit pentru cine se mai eliberează cartea de identitate model 1997
Cancan.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Ce se întâmplă doctore
Cine își aduce aminte de Alina Crișan, fostă solistă a trupei ASIA? Ce s-a ales de ea: a fost condamnată la închisoare cu suspendare. Ce acuzații i se aduc
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Descopera.ro
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Ce se va întâmpla cu clădirea în care a locuit Papa Francisc?