Prima pagină » Actualitate » Alexandru Rafila, despre tratarea în spitale private cu bani de la CNAS: ”Va fi o coplată substanțială, care nu e controlată” (VIDEO)

Alexandru Rafila, despre tratarea în spitale private cu bani de la CNAS: ”Va fi o coplată substanțială, care nu e controlată” (VIDEO)

Cristian Lisandru

Într-o conferință de presă pe care a susținut-o la sediul PSD, deputatul Alexandru Rafila a vorbit despre tratamentul efectuat în spitalele private cu bani de la Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS). Printr-o ordonanță de urgență, guvernul a decis că se transferă un număr de paturi spitalicești din sistemul public în cel privat.

Alexandru Rafila a precizat, în context, că va fi vorba despre o coplată substanțială care nu poate fi controlată, iar cei care vor apela la o astfel de variantă vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunare.

”Prin această ordonanţă de urgență creşte proporţia paturilor alocate sectorului privat, care sunt în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. OUG prevede că numărul paturilor care pot fi contactate de operatorii privaţi poate creşte cu 10%, acest lucru este cuplat cu alt mecanism, trebuie să știe toată lumea, coplata, adică pacienţii care apelează la aceste paturi care sunt finanţate din sistemul de asigurări de sănătate vor trebui să suporte o contribuţie, iar această contribuţie nu mai este limitată”, a transmis deputatul PSD.

Alexandru Rafila: ”Sectorul public va avea o finanţare mai mică”

Alexandru Rafila a punctat că există ”o problemă” cu această ordonanță de urgență, fiindcă numărul de paturi ”finanțabile” din România este un fix, iar dacă proporția crește în mediul privat, atunci ”accesul la aceste servicii în sectorul public va scădea proporţional”.

Suplimentar, această coplată prevăzută nu mai este ”limitată și controlată”, în urma adoptării ordonanței de urgență.

”Care este problema cu această ordonanţă? În primul rând, numărul total de paturi finanţabile în România (…) este fix, important este să înţelegem că acum proporţia, crescând în domeniul privat, în mod evident accesul la aceste servicii în sectorul public va scădea proporţional cu creşterea în sectorul privat. (…) Pacienţii care vor accesa aceste servicii vor trebui să plătească o coplată substanţială, nu ştim încă cât este, dar ea nu mai este în momentul de faţă limitată şi controlată prin efectul acestei ordonanţe de urgenţă”, a mai spus Alexandru Rafila.

Practic, transmite deputatul PSD, dacă un spital public primeşte finanţare pentru 500 de paturi pentru servicii medicale, iar numărul de paturi în spitalul public se reduce cu 20 sau 25 de paturi, înseamnă că şi finanţarea acelui spital public se reduce cu 5%.

Dacă se reduce finanţarea cu 5%, înseamnă că nu se mai pot asigura plata salariilor sau cheltuielile cu medicamentele, cu materiale sanitare pentru pacienţii acelui spital, pentru că automat contractul încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate este mai mic prin reducerea numărului de paturi.

”Este un mecanism care acum are un impact redus, pentru că nu discutăm de un procent foarte mare de paturi care să impacteze sistemul public, însă dacă această ordonanţă se va replica şi va duce la direcţionarea unui număr tot mai mare de paturi spre sectorul privat, atunci sectorul public va avea o finanţare mai mică”, a menţionat Alexandru Rafila.

”Va fi limitat accesul la serviciile de sănătate”

Ordonanța de urgență are ca efect limitarea accesul la servicii de sănătate, spune Rafila, fiind mic numărul pacienţilor cu o asigurare complementară sau care să își permită să plătească din buzunar costuri suplimentare către sectorul privat.

”În România suntem la 22% ca procent al plăţii din buzunar pe care o fac pacienţii pentru serviciile medicale, 22% din valoarea serviciilor de sănătate, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă menţinerea unui prag care să nu depăşească 15%. Dacă depăşeşti 15% există un pericol evident în ceea ce priveşte modul în care veniturile, bugetele familiilor sunt afectate. Pragul cel mai periculos de alarmă este de 30%”, a mai precizat Alexandru Rafila în timpul conferinței de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
VIDEO. Italia: Momentul în care un elicopter agață cablurile unei telecabine și explodează în aer
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Victoria, fiica lui Cazimir Ionescu, s-a stins. Ce s-a întâmplat pe 25 august, la ora 21:00
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Declarație-șoc din Ucraina: „Cred că pierdem războiul”. Răspunsul unui general NATO
Mediafax
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Click
Scandal între amici din cauza bacșișului lăsat la terasă. „Atât valorează prietenia voastră, 5 lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Chinezii vor să „pensioneze” Defender cu un SUV interesant. Modelul vine în România toamna asta
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat