Prima pagină » Știri politice » Bolojan anunță că proiectele de investiții neîncepute nu vor fi finanțate în 2026

Bolojan anunță că proiectele de investiții neîncepute nu vor fi finanțate în 2026

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, pe șantierul autostrăzii A3, că una din problemele majore pe care le au de gestionat este supracontractarea pe proiectele de investiţii, precizând că este important ca lucrările care sunt astăzi începute să aibă finanţare. El a adăugat că tot spaţiul bugetar pe care-l are România este ocupat în prezent de lucrări începute şi pe acestea trebuie să le eşaloneze, după un anumit criteriu de priorităţi.

„Una din problemele majore pe care le avem noi de gestionat este supracontractarea pe proiectele de investiţii. Vă rog să vă gândiţi că am avut peste 28 de miliarde de euro din PNRR pe fonduri europene şi am semnat contracte de 47 de miliarde de euro, deci peste 20 de miliarde de euro suplimentar, ceea ce face ca finanţarea tuturor acestor lucrări să nu fie posibilă, în actualul context de constrângeri financiare”,  a declarat șeful Guvernului.

Bolojan a subliniat că a convenit cu Ministerul Transporturilor ca toate lucrările care nu sunt astăzi începute să înceapă după finalul anului următor, anul următor fiind un an de constrângeri importante.

„Pentru noi este important ca lucrările care sunt astăzi începute să aibă finanţare. Practic, tot spaţiul bugetar pe care-l are România este ocupat în prezent de lucrări începute şi pe acestea trebuie să le eşalonăm după un anumit criteriu de priorităţi”, a precizat el.

Șeful Executivului a mai spus că, în condiţiile în care ordinul de începere a acestor lucrări pe acest drum expres ar urma să fie dat pentru primăvara anului 2027, înţelege din discuţiile pe care le-a avut cu conducerea CNAIR, că există o intenţie a constructorilor să înceapă lucrările pe cheltuiala lor mai repede.

„În condiţiile în care între constructori şi companie se ajunge la o înţelegere în acest sens, putem să găsim o formulă prin care lucrările să înceapă în cursul anului viitor, dar nu avem posibilitatea să facem plăţi în cursul anului viitor, dar dacă constructorii şi compania găsesc acest aranjament, cu cât lucrările la proiectele strategice încep mai repede şi se termină mai repede, cu atât, aşa cum am spus mai înainte, este un câştig şi pentru cheltuieli, pentru că nu mai actualizăm cheltuieli, nu mai indexăm sume care sunt începute, deci sunt câştiguri financiare directe pentru stat, pentru Ministerul Transporturilor, dar sunt şi câştiguri pentru oamenii care folosesc mai repede infrastructura”, a adăugat premierul.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Bolojan reacționează după ce a văzut documentarul Recorder: Cel puțin în modul în care sunt prezentate, faptele par grave, ar trebui verificate

Directorul CNAIR și premierul Ilie Bolojan spun că: „Mobilizarea constructorului român între Suplacu de Barcău și Chiribiș este foarte bună”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Ce altă țară ar fi vrut Osama bin Laden să atace înainte de 11 septembrie 2001?
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină