Prima pagină » Știri politice » Cât de AROGANT e Grindeanu?„Poți face lucruri și fără a poza în RĂZBOINICUL LUMINII”

Cât de AROGANT e Grindeanu?„Poți face lucruri și fără a poza în RĂZBOINICUL LUMINII”

Sorin Grideanu a vorbit despre „imaginea” sa într-un interviu la Antena 3 CNN. Punându-i-se în față comentarii potrivit cărora ar fi arogant, liderul PSD a mărturisit că așa i se spunea încă din liceu. A spus că nu este, de fapt, „dar imaginea asta îți iese”.

Probabil că nu se greșește când se spune acest lucru. Din liceu, îmi spuneau colegii: vezi că pari că ești arogant, tu nefiind, de fapt așa iese.

În momentul în care stau de vorbă cu oamenii, probabil că își dau seama că nu e cazul de aroganță. Nu știu de unde rezidă treaba asta, dar vă repet, e o chestiune de care mi se spune din liceu”, spune Grindeanu.

Acesta a fost întrebat ce profil are, totuși, și a enunțat toate pozițiile pa care le-a deținut în statul român și experiența acumulată.

„Am o mare experiență administrativă în acest moment și am văzut lucrurile, asta vine cu bine și cu rău, am văzut lucrurile în politică, de jos, pe la Consiliul Local, la Timișoara, viceprimar, președinte de Consiliul Județean Timiș, ministru, deputat, prim-ministru, iarăși ministru, vicepremier și acum președinte de Cameră”.

Liderul PSD consideră că, în arhitectura statului român, poți face lucruri „fără a poza în războinicul luminii”.

„Arhitectura statului român e una nici mai complicată, nici mai simplă decât a altor state de acest tip. În momentul în care vrei să faci lucruri, poți să le faci. Poți să le faci și fără a poza în războinicul luminii și când colo să te uiți după aceea la urmă, dacă ai reușit să faci ceva, să nu se vadă nimic, poți să le faci și pe tăcute, dar într-un final să fie rezultate. Eu m-aș calibra undeva la mijloc în această poveste. (…) Acum, știți, cu asta, cu lauda de sine nu miroase bine, dar îmi place să-mi aduc aminte de mandatul de la Transporturi. Să știți că în momentul în care faci kilometri de autostradă, cât toți miniștrii Transporturilor din ultimii 20 de ani la un loc, s-ar putea să fie cu rezultate și să se vadă aceste lucruri”, a mai spus Grindeanu.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea