Prima pagină » Știri politice » Crin Antonescu se declară ÎNVINS: Atâta s-a putut

Crin Antonescu se declară ÎNVINS: Atâta s-a putut

„Atâta s-a putut”, a spus Crin Antonescu, la plecarea de la sediul de campanie. La o ora după miezul nopții, când ierarhia arăta că independentul Nicușor Dan urcase pe locul doi, Antonescu și-a acceptat înfrângerea, spunând că rezultatul parțial este „ireversibil”.

El a spus că pleacă din „această încercare cu fruntea sus” și le-a transmis celor care l-au votat în turul 1 să voteze în turul 2 pentru cel care îi pot duce mai departe măcar o parte din proiecte.

„Voturile au vorbit, cetățenii au vorbit, îmi pare rău. Plec din această încercare, cred, cu fruntea sus, așa mă simt, cel puțin. Am prezentat un program, am prezentat niște idei, am prezentat niște soluții, am prezentat un personaj. Verdictul românilor a fost altul. Ar fi multe de discutat despre o țară în care ne-am speriat toți că un domn precum Călin Georgescu e a 20% și în care, iată, ne pomenim cu un domn precum George Simion, că e la 40%.

Votul oamenilor trebuie respectat, mă bucur încă o dată că au venit la vot. Vom vedea ce se va întâmpla mai departe”, a declarat Crin Antonescu, la ieșirea din sediul de campanie.

„Politica nu e decât o parte a vieții”

Candidatul PSD-PNL-UDMR a mărturisit că simte tristețe, însă „politica nu e decât o parte a vieții”.

„Le mulțumesc, încă o dată, celor care m-au votat. Le împărtășesc, îi asigur, tristețea din seara asta. O simt și eu, dar viața merge mai departe. Politica nu e decât o parte a vieții. Îi îndemn pe toți cei care au încredere în România și în destinul ei, în energiile ei, în puterea ei, să lupte mai departe, și în plan politic și, desigur, în toate celelalte planuri”, a spus fostul lider liberal.

Întrebat cine ar trebui să „deconteze acest eșec”, Antonescu a răspuns că nu este problema sa.

„Nu este problema mea, sunt lucruri care se reglează în viața politică, întotdeauna. Chiar nu e problema mea. Eu nu sunt, nu mai sunt membru al niciunuia dintre aceste partide și nu e problema mea, decizia mea, nici măcar să-mi spun o părere”

„Atâta s-a putut”

„Eu am făcut tot ce-am putut”, a spus Antonescu, întrebat dacă a simțit că se putea face mai mult.

„Eu nu pot să apreciez acest lucru decât în legătură cu mine. Eu am făcut ce-am putut, asta pot să vă spun. Bineînțeles că întotdeauna se poate mai mult, mai ales că nu reușești. Dar eu am făcut acest lucru onest, l-am făcut din toate puterile, l-am făcut cu toată credința și am făcut my best”.

Antonescu le-a mulțumit liderilor coaliției, care s-au implicat. „Atâta s-a putut”, a încheiat candidatul alianței.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli