Prima pagină » Actualitate » Femeile care au intrat în locuința unei bătrâne, furându-i banii, reținute. SCHEMA inedită la care apelau: „Se dădeau vecine și spuneau că vând pește”

Femeile care au intrat în locuința unei bătrâne, furându-i banii, reținute. SCHEMA inedită la care apelau: „Se dădeau vecine și spuneau că vând pește”

Poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 12 Poliție au reținut două femei, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate de către Secția 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Cele două femei reținute i-au furat bătrânei 2.400 de lei

Reamintim că anchetă penală a fost declanșată la data de 12 martie 2025, când polițiști din cadrul Secției 12 Poliție au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, „pretinzând că au calitatea de vecine și vând peşte, două persoane ar fi pătruns în locuința unei rude, situată la o adresă din Sectorul 3, context în care, femeii în vârstă de 87 de ani, i-ar fi fost sustrasă suma de 2.400 de lei.”

Astfel, din investigațiile efectuate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, au fost identificate două femei, în vârstă de 31, respectiv 34 de ani, bănuite de comiterea faptei.

„La data de 19 martie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în Județul Galați și două mandate de aducere, cele două persoane bănuite de comiterea infracțiunii fiind depistate și conduse la sediul subunității pentru audieri.În baza probatoriului administrat, persoanele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore, față de acestea fiind dispusă, ulterior, măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, au precizat polițiștii.

 

CITIȚI ȘI:

Anchetatorii au ridicat un PISTOL airsoft și MACETE de la influencerul Makaveli / Percheziții de amploare într-un dosar de CORUPERE a alegătorilor

Tentativa de FRAUDĂ care face ravagii pe WhatsApp: “Vă rog să o votați pe Adeline!” / Măsuri pentru protecția contului tău

Caz incredibil la Pașcani. Tatăl care și-a aruncat bebelușul în toaleta din curte a fost ARESTAT. Copilul a fost salvat de medicii de pe ambulanță

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Paradox hidrologic: În timp ce Dunărea și majoritatea râurilor scad, Someșul ar putea fi singurul mare râu cu debite în creștere
Digi24
„Nu am mai văzut niciodată așa ceva”: Rusia a doborât o dronă portugheză rară și o va studia la un institut de cercetare
Cancan.ro
Au DIVORȚAT, după 2 ani de căsnicie! Vestea momentului în showbiz😮
Prosport.ro
Prezentatoarea TV, postare despre o plajă de nudiști: „Bine te-am găsit, Amsterdam”
Adevarul
Moștenire de coșmar: a primit casa tatălui și o datorie de 228.000 de dolari la apă pentru tot cartierul
Mediafax
Războiul din Ucraina se simte tot mai aproape. Numărul alertelor RO-Alert din Tulcea a explodat
Click
Cât a ajuns să coste o cafea și o prăjitură în Bulgaria. Tot mai mulți turiști se plâng de prețurile ridicate
Digi24
Până când mai poate fi folosit buletinul vechi. Autoritățile au stabilit pentru cine se mai eliberează cartea de identitate model 1997
Cancan.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Ce se întâmplă doctore
Cine își aduce aminte de Alina Crișan, fostă solistă a trupei ASIA? Ce s-a ales de ea: a fost condamnată la închisoare cu suspendare. Ce acuzații i se aduc
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Descopera.ro
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai preferați de țânțari decât alții?