Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. Vești proaste de la BNR: ne așteaptă creșteri de prețuri, de la toamnă (VIDEO)

GÂNDUL NEWS. Vești proaste de la BNR: ne așteaptă creșteri de prețuri, de la toamnă (VIDEO)

În fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

1. Dat de gol de pozele de pe Instagram și reținut în Grecia!

Omul de afaceri Dragoș Săvulescu, condamnat la cinci ani și jumătate cu executare în dosarul retrocedărilor de la malul mării, a fost reținut pe insula grecească Mykonos. El se refugiase în Italia, unde justiția respinsese cererea României de extrădare, însă clemența magistraților opera doar pe teritoriul peninsulei. Fostul finanțator al clubului Dinamo a făcut contestație, dar în martie anul acesta instanța a decis că Săvulescu rămâne cu condamnarea, decizia fiind definitivă. Cea care l-a dat de gol a fost iubita lui Săvulescu, modelul albanez Angela Martini, care a postat instantanee din vacanța, așa că grecii nu au avut de îndeplinit decât o formalitate în baza mandalului european de arestare. (Mai multe detalii, aici…)

2. Pompierii români, priviți cu admirație de jurnaliștii eleni

Modul de acțiune al pompierilor români, care ajută la stingerea incendiilor din insula Evia, este lăudat de presa greacă.

„Par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. Au înființat peste noapte un centru independent cu servicii de logistică. Apoi au procedat la cartografierea drumurilor forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație. În același timp, au profitat de zecile de pâraie care trec prin zonă și cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile”, scrie publicația fimes.gr.

România a trimis 112 pompieri și 23 de vehicule, răspuns la cererea de ajutor transmisă de guvernul grec prin Mecanismul European de Protecție Civilă. (Mai multe detalii, aici…)

3. Vești proaste de la BNR: ne așteaptă creșteri de prețuri, din toamnă!

Inflația va depăși cinci procente, spune guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. Banca centrală a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor. Din păcate, prognoza anterioară a Băncii Naționale nu arăta creșteri atât de mari. Mugur Isărescu spune că nu suntem singura țară în această situație. Statele Unite, Ungaria, Polonia, dar și Germania vor fi afectate de majorarea prețurilor. (Mai multe detalii, aici…)

4. Caz rar și greu de deslușit pentru polițiștii piteșteni

O mașină cu volan pe partea dreaptă, în care se aflau trei indivizi, a intrat în trei taxiuri staționate. Impactul a fost atât de puternic încât doi dintre taximetriști au fost transportați la spital. Ca să scape, cei trei au început scandalul și au fost cu greu liniștiți de polițiști. Numai că, în momentul în care au fost întrebați care dintre ei se afla la volan, cei trei nu se decideau să spună care dintre ei. După audierea martorilor, polițiștii au reușit să-l identifice pe făptaș, pe numele căruia s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

5. Primăria Capitalei și Asociația „Accept„ au ajuns la o înțelegre!

Marșul Bucharest Pride al comunității LGBT va fi organizat sâmbătă, 14 august, pe Calea Victoriei. Adunarea va avea un maximum legal de 500 de persoane, și nu 10.000, așa cum ceruse initial Ascociația. Astfel, proiectul „Străzi deschise” va fi suspendat în acea dată și va fi reluat ziua următoare, în condiții normale de desfășurare. (Mai multe detalii, aici…)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi