Prima pagină » Actualitate » Judecătoarea Ana Maria Chirilă, FILMATĂ în timp ce se droga, a izbucnit în râs pe scările Tribunalului

Judecătoarea Ana Maria Chirilă, FILMATĂ în timp ce se droga, a izbucnit în râs pe scările Tribunalului

Ruxandra Radulescu

Judecătoarea Ana Maria Chirilă, filmată în timp ce se droga, în compania unor interlopi, s-a prezentat azi la Tribunal, în fața autorităților care vor decide dacă va rămâne sau nu în libertate. Deși este acuzată de consum de stupefiante, favorizarea în dosar a părților implicate, luare și dare de mită, Ana Maria Chirilă a început să râdă când a ajuns în fața Tribunalului. 

Judecătoarea Ana Maria Chirilă, care a fost filmată în timp ce priza droguri de pe o farfurie, în compania unor interlopi, a început să râdă în momentul în care a ajuns în fața Tribunalui și a dat cu ochii de jurnaliștii ce intenționau să-i adreseze întrebări.

Chirilă a fost filmată în timp ce priza substanțe interzise, despre care se crede că ar putea fi cocaină. Potrivit surselor din anchetă, judecătoarea ar fi consumat stupefiante chiar și în prezența copiilor ei, care sunt minori. Aceasta a fost arestată preventiv, sub acuzația că ar fi primit bunuri materiale din partea anumitor interlopi, pentru a influența cazul în favoarea acestora, sau pentru a-i anunța atunci când erau filați.

În ciuda acuzațiilor extrem de grave, ce i se aduc, Ana Maria Chirilă a apărut la Tribunal afișând o atitudine total inadecvată statului de magistrat. Aceasta a izbucnit în râs, când a văzut jurnaliștii ce o așteptaseră pentru a-i pune întrebări.

„În perioada 11–14 noiembrie 2022, în baza prerogativelor specifice funcţiei de judecător pe care o exercita, a luat cunoştinţă de informaţii nepublice privind actele de urmărire penală şi măsurile dispuse într-un dosar DIICOT– Serviciul teritorial Suceava (dosar aflat la urmărire penală), privind percheziţiile domiciliare ce urmau a fi efectuate (numărul mandatelor de percheziţie solicitate de organele de urmărire penală, locaţiile pentru care s-au solicitat autorizaţii, principalele persoane vizate de aceste măsuri). Potrivit rechizitoriului, inculpata – înainte de punerea în aplicare a mandatelor de percheziţie – a pus aceste informaţii la dispoziţia inculpatului de la punctul III şi, prin intermediul acestuia, la dispoziţia inculpatului de la punctul II”, au stabilit anchetatorii.

Ana Maria Chirilă va răspunde penal şi pentru deţinere de droguri pentru consum, în formă continuată (6 acte materiale săvârşite).

„Potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada august – octombrie 2023, inculpata a deţinut în locuinţa sa cantităţi droguri de mare risc în vederea consumului propriu, din care a consumat în mod repetat atât singură, cât şi împreună cu o altă persoană”, explică anchetatorii.

Judecătoarea Ana Maria Chirilă a fost pusă sub acuzare şi pentru punere la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (5 acte materiale) şi pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată (două acte materiale).

„Inculpata a pus la dispoziţia unei persoane fizice o sumă de bani, comandându-i achiziţionarea de droguri de mare risc, iar ulterior i-a oferit acesteia droguri de mare risc din cele achiziţionate urmare a comenzii sale, consumând împreună cu acesta în locuinţa sa”, precizează procurorii.

CITEȘTE ȘI:

Acuzată că se droga, lua mită și era „CONSIGLIERE” pentru traficanți, judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava rămâne după gratii

Judecătoarea Ana Chirilă de la Tribunalul Suceava, membru de drept în gruparea traficanților de droguri. Practic, magistratul era un “consigliere”

Iubitul judecătoarei din Suceava suspectată că lua mită de la traficanți și se droga, ARESTAT preventiv / Acuzațiile aduse de Parchetul General

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea