Prima pagină » Știri politice » PNL întârzie o decizie în privința lui Iulian Dumitrescu / „Analizăm situația juridică și performanțele domnului Iulian Dumitrescu”

PNL întârzie o decizie în privința lui Iulian Dumitrescu / „Analizăm situația juridică și performanțele domnului Iulian Dumitrescu”

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe anunță că Biroul Politic al partidului nu a clarificat, în ședința de marți, solicitarea primarilor din Prahova de desemnare a lui Iulian Dumitrescu pentru o candidatură la CJ Prahova. 

Stroe spune că forul de conducere analizează situația juridică și performanțele administrative ale fostului președinte al Consiliului Județean Prahova.

Analizăm atât situația juridică a domnului Iulian Dumitrescu, cât și performanțele administrative ale domnului Iulian Dumitrescu, contează foarte mult susținerea primarilor din Prahova, însă în această ședință nu s-a discutat situația de la Prahova. O decizie în sensul desemnării sau nu a domnului Iulian Dumitrescu, ca și candidat, va fi luată ulterior, a precizat Stroe.

Săptămâna trecută, la precedenta ședință a BPN, președintele PNL Nicolae Ciucă a evitat să dea un răspuns clar la întrebarea dacă îl susține sau nu pe Iulian Dumitrescu pentru candidatura la Consiliul Județean Prahova.

Întrebat dacă forul central al PNL îl susţine pe Iulian Dumitrescu pentru un nou mandat la Consiliul Judeţean Prahova, Ciucă a răspuns că „propunerea trebuie să vină de la filială”, dar se va ține cont în luarea deciziei de „celelalte elemente de analiză”.

Rareș Bogdan, europarlamentar și vicepreședinte PNL, a explicat, în aceeași zi, că Dumitrescu, anchetat de DNA pentru luare de mită, nu este condamnat, de aceea statutul nu-i interzice să candideze.

Sursa: Mediafax foto

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic