Prima pagină » Actualitate » Primele căpșuni românești ajung pe tarabe înainte de Paște. Care va fi prețul trufandalelor

Primele căpșuni românești ajung pe tarabe înainte de Paște. Care va fi prețul trufandalelor

Elena Ailuţoaei

Primele căpșuni românești ajung pe mesele românilor cu doar câteva zile înainte de Paște. Sunt fructele-vedetă ale acestei primăveri și sunt foarte căutate. În solariile din sudul țării s-au copt, iar fermierii au început să le culeagă și să le pregătească pentru vânzare.

Prețul a mai crescut anul acesta și este influențat de costurile suplimentare pe care le-au avut fermierii din cauza frigului. Un kilogram de căpșuni românești parfumate și dulci se vinde anul acesta, la en-gros, cu 35 de lei.

Familia Tecșilă din comuna Călărași din județul Dolj cultivă căpșuni pe o suprafață de 10 ari, în două solarii, și reușește în fiecare an să iasă pe piață cu primele căpșuni. Familia a investit în jur de 3000 de euro în cultura de căpșuni la solar.

Delicioasele fructe s-au copt însă mai târziu cu o săptămână deoarece a fost o iarnă grea. Costurile pentru protejarea plantelor din solarii au fost aproape duble.

Serele nu sunt încălzite și au fost nevoiți să acopere căpșunile cu mai multe straturi de agril ca să le protejeze. În ciuda acestui lucru, producția pare totuși mai bună decât cea de anul trecut, spune Adelina Tecșilă.

Gustul este unul deosebit, iar la dulceața și aspectul căpșunilor ajută și solul nisipos, dar și temperaturile ridicate. Cerere mare este și din partea oamenilor din zonă.

Primele lăzi cu căpșuni vor ajunge însă în piețele și târgurile din Craiova și București. Dacă în solarii căpșunile s-au copt cu întârziere, căpșunile plantate în câmp, în aer liber, vor ajunge pe tarabele din piețe mult mai târziu, peste câteva săptămâni.

Recomandarea autorului: Secretul grădinarilor pentru plantarea CĂPȘUNILOR. Ce trebuie să faci ca să obții niște fructe uriașe și dulci

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!