Prima pagină » Știri politice » PRIMUL premier care vizitează țara MACEDONILOR nu știa că AROMÂNII sunt o minoritate etnică. Seria gafelor marca DĂNCILĂ continuă

PRIMUL premier care vizitează țara MACEDONILOR nu știa că AROMÂNII sunt o minoritate etnică. Seria gafelor marca DĂNCILĂ continuă

Gafe marca Viorica Dăncilă. Credea ca e primul premier care vizitează Macedonia, ai cărei locuitori sunt macedoni, iar aromânii sunt cetățeni, nu o minoritate etnică. Vedeți cine e gafeurul care o critică

„Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi la Skopje ca PRIMUL prim ministru care vizitează Republica Macedonia,” a spus Viorica Dăncilă la începutul declarației comune pe care a susținut-o alături de omologul său macedonean, Zoran Zaev, moment în care un pahar s-a spart, ceea ce a făcut-o să se oprească din discurs pentru câteva clipe.

Primul prim-ministru care a vizitat Republica Macedonia a fost Tony Blair, premierul Marii Britanii, care a efectuat vizita pe 3 mai 1999. De atunci, numărul premierilor care au ajuns la Skopje a tot crescut. Ultima oară, Republica Macedonia a fost vizitată tot de un premier britanic, respectiv Theresa May, pe 17 mai 2018. În total, din 1991, când Macedonia și-a declarat independența, nu mai puțin de 24 de premieri au vizitat această țară.

Premierul Viorica Dăncilă a greșit și când a afirmat că cetățenii Republicii Macedonia sunt „MACEDONI„, în loc de „macedoneni„.

De asemenea, ea a afirmat că aromânii sunt CETĂȚENI, în loc de etnici de naționalitatea macedoneană, în contextul în care s-a referit la comunitățile aromânilor din Republica Macedonia și macedonenilor din România.

Primele reacții relativ la recentele gafe ale premierului le-a avut un alt gafeur cunoscut, președintele PNL Ludovic Orban. El  i-a solicitat lui Liviu Dragnea „să o țină acasă” pe Viorica Dăncilă, pentru a nu risca să dinamiteze relațiile internaționale ale României.

„Dacă o mai lasă să umble liberă prin lume, va ajunge un pericol public la adresa relațiilor internaționale ale României,” a declarat joi Orban, într-o conferință de presă organizată la sediul PNL. „Că mai face câte o gafă în fața Parlamentului sau la câte o emisiune televizată, îi mai putem trece cu vederea incapacitatea ei de a citi textele care îi sunt puse la dispoziție sau necunoașterea limbii române. Dacă însă este lăsată în continuare să umble liberă prin lume riscă să dinamiteze foarte multe relații internaționale ale României. Gafa monumentală comisă în vizita din Muntenegru nu poate fi tratată la capitolul râsete și trecem mai departe. E inadmisibil când te deplasezi într-o țară străină ca și prim-ministu să nu cunoști numele capitalei țării în care te deplasezi și mai mult decât atât să confunzi capitala țării în care te duci în vizită oficială cu capitala unei alte țări.”

Ludovic Orban se referea la momentul de miercuri, când premierul Viorica Dăncilă a încurcat capitala Muntenegrului, Podgorica, cu cea a  proviniciei Kosovo, Priștina.

„În cazul Priștina și Kosovo, este vorba de o țară pe care România nu a recunoscut-o, lucru care agravează și mai mult gafa monumentală comisă de premierul Dăncilă,” crede Orban. „Sigur că cel mai bine și pentru Dăncilă și pentru România, ar fi ca Dăncilă să plece de la Palatul Victoria, dar mă îndoiesc că Dragnea se poate dispensa de acest moment de această slugă care îi execută comenzile ticăloase.” 

Miercuri, în timpul declarațiilor comune cu omologul muntenegrean, Dusko Markovic, premierul spunea că se bucură să se afle la Priștina, (capitala Kosovo) deși era la Podgorica (în Muntenegru).

Gafa a fost corectată de translator, care a tradus Podgorița în loc de Priștina. Ulterior, pe canalul de youtube al guvernului muntenegrean sunetul din partea în care premierul român a spus Priștina a fost tăiat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Cum a ajuns Andreea Popescu să-l înșele pe Rareș Cojoc cu antrenorul Dan Alexa, de fapt: 'Și s-a...
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli