Prima pagină » Știri politice » Reacția lui Piedone, după ce a fost demis de la șefia ANPC: Degetul mulțimii e îndreptat spre mine, a doua oară, pentru că așa spune statul

Reacția lui Piedone, după ce a fost demis de la șefia ANPC: Degetul mulțimii e îndreptat spre mine, a doua oară, pentru că așa spune statul

Olga Borșcevschi

Cristian Popescu Piedone, demis miercuri din funcția de șef al ANPC, reaționează la stenogramele dintre el și soția sa. Discuții private în care cei doi se ceartă din cauza alcoolului și a unei femei s-au scurs în spațiul public fără o sursă cunoscută. Piedone susține că degetul mulțimii e îndreptat spre el, a doua oară, „pentru că așa spune statul”.

„Vina de a fi om. «Homo sum, humani nihil a me alienum puto», spunea cineva cu mult mai înțelept ca mine. Sau, pe românește, asta ar suna cam așa: «sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin». Statul mă acuză că… sunt om. Că am slăbiciuni, că am prieteni, că mă cert cu nevasta, că sunt mândru(uneori, exagerez ce-i drept)… Sunt tot ce vor ei și poate chiar mai mult. Sunt OM.

Degetul mulțimii e îndreptat spre mine, a doua oară, pentru că așa spune statul. Un stat ale cărui legi sunt aplicate pe dușmani, dar sunt interpretate cu prietenii. Căci, până să ne judece judecătorii, suntem supuși judecății în piața publică, suntem condamnați înainte să apucăm să ne apărăm. Ni se disecă viața, ni se «recomandă» să ne lepădăm de anumiți prieteni ca de Satana. De nevastă-mea nu vreau. Cicăleala ei mi-a fost singurul meu prieten, constant, de-a lungul anilor. Aceia care «hăhăiesc» și se bucură că Piedone a fost pus iar la pământ, cu lovituri din spate, uită un lucru foarte important: oricând, oricui îi poate veni rândul.

Care să fie vina? Niciuna. Doar că ai apărut pe un drum pe care alții îl voiau curățat de oricine și orice”, transmite Cristian Popescu Piedone, pe Facebook.

Fostul șef al ANPC afirmă că este un luptător și nu va renunța niciodată la lucrurile și oamenii în care crede.

„Mă voi apăra și, cu ocazia asta, îi voi apăra și pe aceia care nu se pot apăra. Mie mi s-a încălcat dreptul la demnitate, la viață privată și dreptul de a fi OM.
Toate lucrurile urâte pe care le-am scos la suprafață, cu ajutorul colegilor mei de la ANPC și din instituțiile cu care am colaborat, există și vor continua să existe atâta timp cât legea nu se va schimba în favoarea consumatorului. N-am pus eu gândacii în bucătării, nu am țesut eu pânzele de păianjen și nu am pus eu mâncarea alterată în farfuriile oamenilor. Toate acestea există și chiar cu ajutorul acestui stat care, astăzi, mă acuză pe mine că fac circ.

Sunt acuzat de «panem et circenses»( a da panem et circenses, a oferi oamenilor pomeni neînsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atenția de la problemele lor reale).

Hm! Este interesant cum călăii încep să semene cu «victimele»! Ai putea spune chiar că vorbim de a doua față a aceluiași personaj”, mai spune Piedone.

Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX 

Video: TikTok @cristianpopescupiedone

AUTORUL RECOMANDĂ:

Ceartă-monstru între Piedone și soția sa, prinsă în INTERCEPTĂRI, deși nu are nicio valoare juridică în cazul fostului șef ANPC! STENOGRAME șocante!

Ilie Bolojan l-a demis pe Cristian Popescu Piedone de la conducerea ANPC. Cine preia interimatul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un sistem stelar rar care emite semnale radio la fiecare opt minute
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...