Prima pagină » Știri externe » Statele Unite acuză Franța și Marea Britanie că încurajează grupul militant HAMAS /Rubio: „Îngreunează eforturile de obținere a păcii”

Statele Unite acuză Franța și Marea Britanie că încurajează grupul militant HAMAS /Rubio: „Îngreunează eforturile de obținere a păcii”

Administrația Donald Trump a acuzat, luni, Franța și Marea Britanie că încurajează grupul islamist Hamas prin planurile de recunoaștere a statului palestinian, argumentând că acțiunile de acest fel blochează negocierile de pace cu Israelul.

”Ați observat că negocierile cu grupul Hamas s-au încheiat în ziua în care Emmanuel Macron a anunțat decizia unilaterală de a recunoaște statul palestinian. Mai sunt și alte state care spun că, dacă nu se va ajunge la un armistițiu până în septembrie, vor recunoaște statul palestinian. Iar cei din Hamas au ajuns la concluzia de a nu accepta un armistițiu, pentru că pot fi recompensați și pot pretinde că este o victorie. Aceste mesaje, deși în mare parte sunt simbolice, îngreunează eforturile de obținere a păcii și a unui acord cu Hamas, pentru că liderii Hamas se simt încurajați”, a afirmat Marco Rubio.

Franța a anunțat intenția de a recunoaște existența statului Palestina în septembrie, cu ocazia reuniunii Adunării Generale a Națiunilor Unite. În replică, președintele american, Donald Trump, a apreciat că intenția omologului său francez, Emmanuel Macron, de a recunoaște existența statului palestinian ”nu are importanță”, notând că situația conflictului israelo-palestinian nu se va schimba. La rândul său, Marea Britanie a anunțat că intenționează să recunoască existența statului palestinian în septembrie, dacă Israelul nu acceptă, între timp, un armistițiu permanent cu grupul islamist Hamas.

”Eu am spus permanent că vom recunoaște un stat palestinian ca fiind o contribuție la un proces de pace adecvat, în momentul impactului maxim pentru soluția a două state. Dat fiind că acea soluție este expusă riscurilor acum, acesta este momentul să acționăm. Astăzi, în cadrul procesului spre pace, pot confirma că Marea Britanie va recunoaște statul Palestina înainte de reuniunea Adunării Generale a ONU, în septembrie, dacă Guvernul israelian nu face pași substanțiali pentru oprirea situației groaznice din Gaza, dacă nu va accepta un armistițiu, dacă nu va agrea o pace pe termen lung și dacă nu va reactiva perspectivele soluției a două state”, a declarat premierul britanic, Keir Starmer.

Și Germania analizează posibilitatea inițierii procesului de recunoaștere a unui stat palestinian. Guvernul Friedrich Merz a semnalat că nu intenționează recunoașterea imediată a unui stat palestinian, subliniind însă că ”procesul” în acest sens ar putea începe în scurt timp.

Foto: Ptofimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

ANALIZĂ EXCLUSIV Ar putea Europa să accepte CEDĂRI teritoriale în Ucraina? Semnalul transmis de lideri înaintea întâlnirii Trump-Putin

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?