Prima pagină » Economic » UE ignoră avertismentele lui Trump și anunță că planul de investiții în SUA nu este obligatoriu /”Noi am transmis INTENȚII”

UE ignoră avertismentele lui Trump și anunță că planul de investiții în SUA nu este obligatoriu /”Noi am transmis INTENȚII”

Uniunea Europeană nu s-a angajat să facă investiții masive în Statele Unite, ci doar a manifestat ”intenții” în acest sens, anunță Comisia Europeană, subliniind că inițiativele agreate de Bruxelles nu sunt ”obligatorii”, ceea ce îl va deranja pe președintele american, Donald Trump, care a amenințat cu impunerea de taxe vamale suplimentare.

”Tot ce pot spune este că noi am fost foarte clari asupra angajamentelor care au fost făcute și care nu au fost făcute în cadrul Acordului cu SUA. În privința angajamentelor asumate de partea americană față de UE, am primit angajamentul unei taxe vamale generale de 15% care li se va aplica tuturor produselor, iar acesta este singurul acord semnat de SUA cu un partener prin care nu sunt aplicate tarife suplimentare celor existente”, a declarat, într-o conferință de presă, Olof Gill, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

”În privința angajamentelor în celălalt sens, ceea ce am transmis noi Administrației SUA sunt un fel de intenții agregate în privința cheltuielilor pentru energie și investițiilor în economia americană de către companiile europene. Acele angajamente nu sunt în niciun fel obligatorii. Comisia Europeană nu are puterea și nu ar încerca niciodată să impună așa ceva, dar am transmis intenții de bună-credință, pentru că am discutat cu reprezentanții asociațiilor industriale, cu statele membre, pentru a afla ce intenții au”, a subliniat reprezentantul Comisiei Europene.

Președintele Donald Trump a amenințat că Statele Unite vor impune taxe vamale de 35% Uniunii Europene dacă Bruxellesul nu respectă planul investițiilor masive.

”Vor plăti tarife de 35%. Au asumat angajamentul de a plăti 600 de miliarde de dolari, iar, în acest context, eu am redus tarifele de la 30% la 15%. Iar unele țări au spus: cum se face că UE va plăti mai puțin decât noi? Iar eu le-am spus: mi-au dat 600 de miliarde de dolari. Iar acesta este un cadou. Noi nu vom plăti banii înapoi în trei ani. Mi-au dat 600 de miliarde de dolari pe care îi putem investi în orice vrem”, a afirmat Trump marți.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a ajuns la un acord comercial de principiu cu Donald Trump. De teama tarifelor cu care amenința președintele SUA în contextul deficitului comercial american, Uniunea Europeană va suporta impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 15%, inclusiv asupra pieselor auto, produselor farmaceutice și semiconductorilor. Vor fi menținute tarifele sectoriale asupra oțelului, aluminiului și cuprului — adică UE va continua să fie taxată cu 50%. În plus, Uniunea Europeană a acceptat că facă achiziții de energie din Statele Unite de 750 de miliarde de dolari, să investească suplimentar 600 de miliarde de dolari în SUA până în 2028 și să cumpere masiv armament american.

Franța și Germania, cele mai puternice state din Uniunea Europeană, au criticat vehement proiectul acceptat de președintele Comisiei Europene. În contextul detaliilor furnizate de ambele părți, proiectul Acordului comercial cu SUA ar putea fi respins, ceea ce ar genera o criză masivă.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

VIDEO UE nu participă la negocierile dintre SUA și Rusia /„Vrem o PACE corectă și durabilă pentru Ucraina”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Strategia câștigătoare pentru a-i avea alături pe americani. Expert: „Securitatea nu se cerșește”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor