Prima pagină » EXCLUSIV » VIDEO | Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta: „Oamenii și-au pierdut încrederea în sindicate”

VIDEO | Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta: „Oamenii și-au pierdut încrederea în sindicate”

Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta, a fost invitatul lui Bogdan Pavel într-o ediție specială Gândul EXCLUSIV. Pentru a da rezultate, mișcarea sindicală din România trebuie reorganizată, spune acesta.

„Dacă în urmă cu 10 ani ne adunam circa 200 de lideri de sindicat, astăzi ne întâlnim 40-50. Asta pentru că multe societăți au fost închise. Pe de altă parte, unele au dat faliment și oamenii au intrat în șomaj. De asemenea, în multe societăți a fost redus numărul de angajați, fiind parțial redusă activitatea”, a declarat Dragoș Frumosu.

În unele companii multinaționale, lupta este aprigă, spune acesta. „Avem o legislație socială foarte proastă, interpretabilă. Nu mai pot să apăr drepturile angajaților din industria alimentară, căci legea nu îmi dă voie. Dacă merg în instanță, magistrații nu sunt pregătiți în legislația muncii. Legislația nu este ceea ce trebuie, chiar dacă în aceste tribunale există un reprezentant al sindicatelor și un reprezentant al patronatelor. De cele mai multe ori, angajatul nu câștigă, iar unele procese durează foarte mult.”

În 2011 a fost făcut primul pas greșit în modificarea legislației sociale, a precizat Dragoș Frumosu. „În urma unor presiuni mari și tot felul de documente primite de la Organizația Internațională a Muncii, de la organizațiile europene și internaționale, s-a modificat legea. Sindicatul are circa 10-12 mii de membri. În industria alimentară, toate societățile sunt private. Un procent mare îl reprezintă multinaționalele. Dacă vom calcula salariul angajaților de top – este destul de mare, iar media ar fi tot mare. De exemplu, la o multinațională am întâlnit o situație în care 55% din fondul de salarii era deținut de 12% din angajați, 45% era deținut de 88% dintre angajați.”

Oamenii și-au pierdut încrederea în sindicate

„Dacă oamenii câștigă mai mult, pentru că, de foarte multe ori, angajatorul și reprezentanții statului vin cu aceste calcule, se întâmplă pentru că muncesc în zilele de sărbătoare sau fac ore suplimentare. Oamenii și-au pierdut încrederea în sindicate. Pentru a da rezultate, mișcarea sindicală din România trebuie reorganizată”, a mai spus președintele Sindalimenta.

În ceea ce privește pregătirea oamenilor în domeniu, acesta menționează că nu există școli. „Singura pregătire este în baza unor proiecte implementate din fonduri europene. Din 2010, dacă nu accesam proiecte pe fonduri europene pentru calificări, organizația nu mai trăia. Nu am accesat mai mult de două proiecte. Este imposibil să faci mai mult de două proiecte, dacă vrei să dorm liniștit și să pot să le finalizezi așa cum trebuie. Nivelul de pregătire al oamenilor este foarte scăzut, iar școli de meserie nu mai există.”

Interviul integral AICI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Inteligența artificială ajunge în sala de examen. Profesorii se confruntă cu o nouă PROVOCARE
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Lionel Messi, primul jucător din istorie care a înscris în 7 meciuri consecutive la Cupa Mondială