Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Guvern: Peste 75.000 de refugiați din Ucraina, din care aproape 30.000 de copii, se află în România

VIDEO | Guvern: Peste 75.000 de refugiați din Ucraina, din care aproape 30.000 de copii, se află în România

Otilia Serescu

Pe teritoriul României se află, în prezent, 75.081 de cetățeni ucraineni, dintre care 29.385 sunt copii, a spus, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. 

„Pe teritoriul României se află 75.081 de cetățeni ucraineni, dintre care 29.385 sunt copii. Copiii sunt primii pe lista de priorități atât în privința intervențiilor autorităților guvernamentale, fie la nivel central, fie la nivel local, cât și în conjugarea eforturilor cu societatea civilă, ONG-urile specializate din țară sau care au o vocație internațională și expertiză internațională”, a transmis Dan Cărbunaru, într-o conferință de presă.

Președintele Autoritățile Naționale de Protecție a Copilului a spus că toții copiii care sunt neînsoțiți vor fi înregistrați.

De la începerea conflictului din Ucraina, 3.814 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 52 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională, conform datelor transmite de Ministerul de Interne.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 66.2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată pe sensul de intrare de 16.782 de mijloace de transport și de 71.262 de persoane, dintre care 14.475 de cetățeni ucraineni.

19 zile de lupte sângeroase

Ucraina a intrat, luni, în ziua 19 de rezistență în fața trupelor ruse.

Luni urmează să aibă loc noi negocieri de pace, de data aceasta întâlnirea urmând să aibă loc online.

Rusia a cerut Chinei ajutor militar și economic, spun oficialii americani. Pe de altă parte, Ambasada Chinei la Washington spune că nu este la curent cu solicitarea Moscovei.

Ministerul Apărării din Regatul Unit anunță că forțele ruse „izolează Ucraina de comerțul maritim internațional”.

Forțele navale ruse au blocat coasta ucraineană a Mării Negre, izolând efectiv Ucraina de comerțul maritim internațional, a transmis ministerul britanic.

„Doar o chestiune de timp până când rachetele rusești vor cădea pe teritoriul NATO”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, din nou, ca NATO să implementeze o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei.

„Dacă nu ne închideți cerul”, a spus el, „este doar o chestiune de timp până când rachetele rusești vor cădea pe teritoriul vostru, pe teritoriul NATO și în casele cetățenilor țărilor NATO”.

Mesajul președintelui ucrainean vine după ce, duminică, 35 de oameni au murit, după ce o bază militară, situată foarte aproape de granița cu Polonia, a fost bombardată de trupele ruse.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!