Prima pagină » Actualitate » Noi obligații pentru viitorii prosumatori. Ce spune Ilie Bolojan despre propunerea Guvernului

Noi obligații pentru viitorii prosumatori. Ce spune Ilie Bolojan despre propunerea Guvernului

Elena Popescu

Viitorii prosumatori ar putea avea noi obligații potrivit unei propuneri a Guvernului. Mai exact, aceștia vor fi obligați, dacă vor racordarea la rețea, să achiziționeze baterii de stocare pentru a reduce fluctuațiile și suprasolicitările din rețaua națională. 

Însă, pentru a veni în sprijinul lor, guvernanții pregătesc și un buget de 400 de milioane de lei, exclusiv pentru finanțarea sistemelor de stocare.

Așa cum prevede noua lege adoptată în luna iulie, prosumatorul va avea, ca și până acum, dreptul de a stoca și vinde energia electrică produsă sau stocată, dar măsura introduce posibilitatea de a compensa cantitativ sau, după caz, de a regulariza financiar excedentul de energie electrică produs și livrat la un loc de producere și consum cu energia electrică consumată din rețea la alte locuri de consum sau locuri de producere și consum pe care le deține.

Ce spune Ilie Bolojan

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că orice dezvoltare a fotovoltaicului fără capacităţi de stocare înseamnă, practic, îmbolnăvirea sistemului şi a propus obligaţia ca toţi prosumatorii care vor să-şi lege panourile fotovoltaice să poată să o facă dacă au instalaţie de stocare.

”O bună parte din energia pe care noi o folosim provine din surse de tip fotovoltaic sau eolian, atât din instalaţiile de tip industrial cât şi din cele de tip casnic, din numărul mare de prosumatori. În jur de 350.000 de prosumatori, din care o treime au instalaţii de stocare. Problema pe care o avem este că atunci când volumul energiei regenerabile deja devine relevant, 10-20% din producţie, el înseamnă că impune o volatilitate puternică în sistem.

Şi atunci, la prânz avem o supraproducţie, ceea ce ne creează probleme de preluare a energiei pe de o parte, de distribuire a acestei energii la preţuri foarte mici sau uneori chiar în pierdere, în timp ce acumulăm nişte deficite importante de producţie seara şi suntem puşi în situaţia să importăm sau să introducem alte capacităţi în bandă, în producţie, dar care o fac la preţuri mult mai mari. Şi s-a ajuns într-o situaţie în care, pentru că n-au fost reglementări care să susţină stocarea, avem aceste dezechilibre majore”, a precizat premierul interimar, la Timişoara.

”Orice dezvoltare a fotovoltaicului fără capacităţi de stocare, înseamnă, practic, îmbolnăvirea sistemului”

Ilie Bolojan a arătat că ceea ce a propus a fost ca, pe de o parte, să susţină o reglementare care să oblige toţi prosumatorii care vor să-şi lege panourile fotovoltaice de acum înainte.

”Orice dezvoltare a fotovoltaicului fără capacităţi de stocare, înseamnă, practic, îmbolnăvirea sistemului, pentru că el a fost gândit ca un mecanism de producţie în bandă şi dacă nu venim cu stocare, ne creăm probleme. Deci asta înseamnă un lucru care se referă la viitor, nu la cei care sunt astăzi”, a subliniat Bolojan.

Premierul interimar a mai declarat că o estimare a curbei de consum pe care o au prosumatorii permite firmelor care furnizează energia să-şi calculeze mult mai bine energia pe care o cumpără, cea pe care o vând, în aşa fel încât, la final, costurile să fie mult mai mici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea