Prima pagină » Emisiuni » Vlad Baltazar, fiul fostului purtător de cuvânt al Guvernului: „Am cochetat cu lumea interlopă”

Vlad Baltazar, fiul fostului purtător de cuvânt al Guvernului: „Am cochetat cu lumea interlopă”

Vlad Baltazar, fiul fostului purtător de cuvânt al Guvernului: „Am cochetat cu lumea interlopă”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, Vlad Baltazar, fiul lui Bogdan Baltazar, primul purtător de cuvânt al Guvernului României după 1990, a vorbit despre diferența dintre mediul în care s-a născut și alegerile care i-au marcat viața. Urmărește aici, integral, emisiunea „Martorii”.

Vlad Baltazar spune că, deși provine dintr-o familie cu un parcurs profesional solid, a ajuns să fie atras de viața de stradă.

În dialogul avut cu Andrei Dumitrescu, acesta a explicat cum a crescut într-un mediu privilegiat, tatăl său având o carieră importantă în diplomație. Bogdan Baltazar a reprezentat România în instituții internaționale și a ocupat funcții-cheie după Revoluție. Cu toate acestea, viața personală a familiei a avut un impact major asupra parcursului său.

Vlad Baltazar: „Am cochetat cu lumea interlopă”

Invitatul a declarat că nu se consideră parte a lumii interlope, dar recunoaște că a avut contact cu acest mediu. El spune că, după divorțul părinților, a fost influențat de mediul din jur și de viața de cartier. Strada l-a atras mai mult decât parcursul academic.

„Apreciez că m-ai trecut la lumea interlopă, dar repet, am cochetat cu lumea interlopă, am cunoștințe și aș putea avea niște păreri legitime despre ea. Copilăria mea… atipică, cred că destul de clar față de lumea interlopă, cum se spune, provin într-o familie bună. Am origini bune. Tatăl meu a reprezentat România la ONU, la Banca Internațională de la ONU. Tatăl meu a fost ambasadorul României în Filipine. Bogdan Baltazar îl chema, Dumnezeu să-l ierte, a murit. După aceea a fost director în Ministerul de Externe pe direcția Africa și a fost primul purtător de cuvânt al Guvernului Român în 1990-1991. După aceea s-a dus la Banca Europeană, mă rog, a avut alt traseu.”, spune acesta.

Vlad Baltazar a explicat că ruptura dintre părinți a fost momentul care i-a influențat decisiv direcția.

„Eu am fost cucerit de stradă. Pentru că tatăl meu a divorțat de mama, a lăsat-o singură cu doi copii și pe mine m-a preluat strada. Și mi-a și plăcut.”, spune el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Ioana și Ilie Năstase, din nou față în față la tribunal. La ce speră fostul tenismen
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Studiu: Femeile resimt mai multă durere decât bărbații
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!