Prima pagină » Știri » 19 studenți la Medicină în Brașov s-au autodenunțat că au dat mită

19 studenți la Medicină în Brașov s-au autodenunțat că au dat mită

19 studenți la Medicină în Brașov s-au autodenunțat că au dat mită
Profesorul universitar de la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania din Brașov Lazăr Onisâi, arestat preventiv în 11 februarie pentru luare de mită, a fost denunțat, până în prezent, de 19 studenți care au spus că au oferit profesorului sume între 300 și 500 de euro să treacă examenele.

Profesorul universitar de la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania din Brașov Lazăr Onisâi, arestat preventiv în 11 februarie pentru luare de mită, a fost denunțat, până în prezent, de 19 studenți care au spus că au oferit profesorului sume între 300 și 500 de euro să treacă examenele.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, procuror Alina Popescu, până în prezent, au fost depuse la Parchet 19 autodenunțuri ale unor studenți de la Medicină care au recunoscut că au oferit profesorului sume între 300 și 500 de euro pentru a trece examenele la Anatomie – Embriologie, însă numărul celor care au dat mită este mult mai mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sumele oferite de studenți variază între 300 și 500 de euro. Acestea erau solicitate în funcție de situația în care se afla studentul. Dacă era în pericol să nu treacă anul suma era mai mare sau dacă avea părinți care lucrau în străinătate, deoarece profesorul cunoștea și aceste aspecte”, a spus Popescu, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX.

În total, profesorul Lazăr Onisâi a fost denunțat de 19 studenți, împreună cu cel care a sesizat procurorii în cursul lunii ianuarie. Numărul studenților care au dat mită profesorului este însă mult mai mare, de câteva zeci, o parte dintre aceștia având calitate de învinuiți în acest dosar, potrivit sursei citate.

Profesor dr. Onisâi Lazăr a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în data de 11 februarie. El a fost reținut de către procurori în 8 februarie, însă Tribunalul Brașov a dispus cercetarea lui în libertate. Procurorii au făcut recurs la decizie, iar Curtea de Apel Brașov a admis recursul și a decis arestarea preventivă a profesorului.

Profesorul Onisâi Lazăr de la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania din Brașov este suspectat că lua mită de la studenți pentru a-i trece examenele, în locuința acestuia fiind găsite sute de înscrisuri cu numele unor studenți și subiecte de examen. El a fost prins în flagrat în data de 8 februarie, când a primit de la o polițistă, care s-a dat drept studentă în anul I, suma de 700 de lei pentru a fi promovată la examenul din sesiunea din iarnă la disciplina Anatomie-Embriologie.

„Suspectul i-a dictat pretinsei studente patru subiecte, spunându-i că, indiferent ce bilet va extrage la examenul oral, ea să scrie subiectele primite de la el pentru că, chiar dacă va exista un asistent universitar, acesta nu va avea de obiectat. Profesorul a considerat că suma de 700 de lei pe care a primit-o este prea mică, spunându-i că ar fi bine să îi dea o diferență de până la 250 de euro, în următoarele două săptămâni. Imediat după ce profesorul a primit banii, iar investigatorul a ieșit din mașină, echipa de anchetatori a interveniț găsind în mașina cadrului didactic suma de bani, dar și o listă cu numele a 14 studenți asupra cărora planează suspiciunea că i-ar fi dat mită”, a spus procurorul Alina Popescu, într-o conferință de presă din 9 februarie.

La rândul său, șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din Poliția Județeană Brașov, comisar Carmen Iordache, a precizat, în aceeași conferință de presă, că, simultan cu flagrantul, au fost făcute percheziții la locuința profesorului, unde au fost găsite sute de înscrisuri cu numele unor studenți din anul I și al II-lea și cu mențiuni de subiecte de examene de la sesiunile din iarnă și vară.

Potrivit anchetatorilor, profesorul era monitorizat de mai mult timp, după ce un student din anul al II-lea care a avut examene în perioada 30 – 31 ianuarie s-a autodenunțat, spunând polițiștilor că, în 29 ianuarie, a fost chemat de profesor acasă la el și i-a dat acestuia 800 de lei. Studentul a primit de la profesor subiectele, pe un bilet, și le-a scris la examen, deși extrăsese alte subiecte, luând nota 6.

Onisâi Lazăr a fost prodecan al Facultății de Medicină a Universității „Transilvania” Brașov în perioada 2008 – 2012, iar până în momentul arestării a fost profesor universitar la disciplina Anatomie-Embriologie.

De asemenea, profesorul a făcut parte din Consiliul Consultativ al Maternității Brașov. Profesorului i-a fost desfăcut contractul de muncă de la Universitatea Transilvania după ce a fost arestat preventiv.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cometa 3I/ATLAS, observată în timp ce împrăștie cu apă prin Sistemul Solar