Prima pagină » Știri » Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent de jandarmi, pentru ca pasagerii „să se simtă în siguranță”

Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent de jandarmi, pentru ca pasagerii „să se simtă în siguranță”

Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent de jandarmi, pentru ca pasagerii
Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent al Jandarmiei Române, unde vor lucra 31 de jandarmi, ministrul de Interne, Mircea Dușa, prezent la inaugurare, declarând că forțele MAI au fost reorganizate astfel încât cei care vin pe acest aeroport să se simtă în siguranță.

Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent al Jandarmiei Române, unde vor lucra 31 de jandarmi, ministrul de Interne, Mircea Dușa, prezent la inaugurare, declarând că forțele MAI au fost reorganizate astfel încât cei care vin pe acest aeroport să se simtă în siguranță.

„Am reorganizat forțele pe care MAI le are în așa fel încât cei care sosesc pe aeroport să se simtă în siguranță, indiferent că sunt cetățeni români sau străini”, a spus Dușa.

Ministrul a precizat că, pe lângă înființarea acestui post de jandarmi, au fost suplimentate și efectivele de pe aeroport ale Poliției Transporturi.

„Ministerul Administrației și Internelor ia măsuri dure și serioase legat de asigurarea ordinii și disciplinei pe Aeroportul «Henri Coandă», principala poartă de intrare în țară”, a mai spus Mircea Dușa, precizând că aceste măsuri au fost dispuse de el în urmă cu două săptămâni.

Ministrul Administrației și Internelor a mai anunțat că este în pregătire o „hotărâre de guvern cu un plan de măsuri foarte amplu privind securitatea aeroportuară”.

„Cred că, printr-o bună repartizare a atribuțiilor și redistribuire a lucrătorilor MAI, vom asigura paza și securitatea aeroportului, și nu numai a acestuia, și în alte aeroporturi, locații cu trafic intens, precum Gara de Nord, Gara Brașov, Craiova, Cluj, Constanța”, a precizat Dușa.

La postul permanent de la Aeroportul Otopeni vor lucra 31 de jandarmi – patru ofițeri și 28 de subofițeri care au fost redistribuiți de la unități ale Jandarmeriei din București. Aceștia vor asigura patrularea în zona interioară și exterioară a aeroportului, 24 de ore din 24, urmând ca supravegherea să fie extinsă până la DN 1, potrivit lui Dușa.

Șeful Jandarmeriei Române, Gavrilă Pop, prezent la eveniment, a declarat că Aeroportul Otopeni pune la dispoziția jandarmilor echipamentele pentru monitorizarea a zece zone din interior și din exterior, prin 16 camere. De asemenea, postul este dotat cu stații, un birou pentru reclamații și sesizări, iar personalul știe și limba română și limba engleză.

Jandarmii vor coopera cu Poliția Transporturi și Poliția de Frontieră din aeroport.

Până în prezent, au fost intervenții ale Jandarmieri pe aeroport doar la solicitare, a precizat Pop.

Întrebat dacă măsura a fost luată după cazul uciderii tineri japoneze, șeful Jandarmeriei a spus că problema înființării unei stații permanente de jandarmi pe Aeroportul Henri Coandă s-a pus încă din 2003.

Secția de jandarmi care va funcționa permanent la Aeroportului Internațional „Henri Coandă” București va avea în competență menținerea ordinii publice în zona interioară (săli de așteptare, spații comerciale) și exterioară (parcări și căile de acces).

Una dintre primele măsuri de prevenire în zona aeroportului constă în intensificarea acțiunilor care vizează depistarea și sancționarea persoanelor care practică ilegal taximetria sau desfășoară alte activități fără să respecte legislația în vigoare.

Pentru informarea persoanelor care intenționează să utilizeze servicii de taximetrie, în zona aeroportuară vor fi afișate plăcuțe de informare prin care se recomandă doar serviciile autorizate de taxi.

Postul permanent al Jandarmeriei a fost deschis după uciderea japonezei Yurika Masuno, care a fost abordată, în 15 august, de Vlad Nicolae în incinta Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni-București și două zile mai târziu a fost găsită moartă, la marginea unei păduri din Corbeanca.

După uciderea japonezei, a izbucnit un scandal privind siguranța celor care tranzitează Aeroportul Otopeni, care a dus la controale la taximetriștii din zona aeroportului și a culminat cu demiterea directorului companiei Aeroporturi București Cornel Poterașu.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai bun oraș din lume în care să trăiești în 2026
Digi24
Femeia suspectată că ar fi încercat să-l asasineze în Monaco pe oligarhul Vadim Ermolaev a fost găsită moartă în apropiere de Kiev
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
LOVITURĂ pentru Marine Le Pen! Ce se va întâmpla cu candidatura ei la Președinția Franței
Click
A născut fără să-și dea seama! Bebelușul a fost găsit câteva minute mai târziu, sub pături. Cum a fost posibil: „Nu mi-a trecut niciodată prin cap...”
Digi24
A murit Lauren Bennett, interpretă a piesei „Party Rock Anthem” a formației LMFAO şi membră a trupei G.R.L. Artista avea 37 de ani
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum ajungi mai repede la Beach Please: cu trenul sau cu mașina? Ruta cea mai rapidă
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul