Prima pagină » Știri » Al-Qaida SUSPENDĂ negocierile pentru eliberarea ROMÂNULUI răpit în Burkina Faso

Al-Qaida SUSPENDĂ negocierile pentru eliberarea ROMÂNULUI răpit în Burkina Faso

Al-Qaida SUSPENDĂ negocierile pentru eliberarea ROMÂNULUI răpit în Burkina Faso
Al-Qaida a suspendat negocierile pentru eliberarea a cinci ostatici, printre care se află și Iulian Gherguț, românul răpit în Burkina Faso. Vezi pe cine acuză teroriștii de amânarea negocierilor

Alianța teroristă Nusrat al-Islam wal-Muslimin – considerată drept filiala din Mali a rețelei teroriste Al-Qaida – a difuzat miercuri un comunicat în care anunță numele celor cinci ostatici pe care îi deține, avertizând că negocierile pentru eliberarea captivilor au fost suspendate.

Cei cinci ostatici sunt: Iulian G. (România), Jocelyn E. (Australia), Béatrice S. (Elveția), Gloria Cecilia N.A. (Columbia) și Sophie P. (Franța), informează agențiile de presă Al-Akhbar și EFE.

Grupul terorist a transmis că suspendă „orice fel de comunicare” despre ostatici, pe durată nedeterminată. Organizația islamistă a acuzat Guvernul de la Paris „colonizator” că este „responsabil direct” de amânarea negocierilor. Guvernele țărilor din care provin ostaticii au „partea lor de responsabilitate”, subliniază grupul Nusrat al-Islam.

Alianța teroristă Jamat Nusrat Al-Islam Wal Muslimin (Grupul de susținere a Islamului și Musulmanilor) a fost formată în martie 2017 prin fuziunea grupărilor Ansar Dine, Al-Qaida în Magrebul Islamic, Al-Mourabitoune și Frontul de Eliberare din Macina. Grupul terorist considerat Al-Qaida în Mali este condus de islamistul Iyad Ag Ghali.

Ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a anunțat în august că Bucureștiul păstrează legătura cu autoritățile din Burkina Faso în legătură cu românul răpit în 2015, însă situația este complicată, deoarece răpitorii cer bani, iar statul român nu îi poate oferi. Românul Iulian G. a fost răpit în aprilie 2015 în Burkina Faso.

Gruparea teroristă din Mali, afiliată al Qaeda, a dat publicității, în iulie 2017, un clip video de peste 16 minute, în care îi prezintă pe cei 6 ostatici străini pe care îi deține, inclusiv pe românul Iulian Gherguț. Înregistrarea a fost verificată și tradusă de organizația americană de monitorizare a grupărilor teroriste SITE.

„Salut, numele meu este Iulian Gherguț. Sunt din România. Am fost capturat în Burkina Faso pe 4 aprilie.

Naratorul: Capturat în Burkina Faso, el cere guvernului său și oricărei organizații sau fundații să ajute la eliberarea sa. Îi e dor de familie și speră să se întoarcă acasă în curând.

Gherguț: Sper ca președintele României să ajute în încercarea unei modalități directe sau indirecte de negociere a eliberării mele. Mai sper că guvernul din Burkina Faso va încerca să ajute. Le spun părinților mei, fraților și surorilor mele: vă mulțumesc pentru toate rugăciunile, vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Mă gândesc la ei și mă rog pentru ei”, arată fragmentul din videoclip dedicat românului Iulian Gherguț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Inteligența Artificială a identificat aproape 10.000 de reacții chimice noi care ar putea fi utile în industrie
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!