Prima pagină » Știri » Alexandru Arşinel rămâne fără certificatul de revoluţionar. Câţi bani trebuie să returneze actorul statului

Alexandru Arşinel rămâne fără certificatul de revoluţionar. Câţi bani trebuie să returneze actorul statului

Alexandru Arşinel rămâne fără certificatul de revoluţionar. Câţi bani trebuie să returneze actorul statului

Alexandru Arşinel rămâne fără certificatul de revoluţionar și va pierde și o serie de privilegii. O comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluţionarilor, aflată în subordinea Guvernului, a propus retragerea certificatului de participant la Revoluția din 1989 a actorului.

Alexandru Arşinel, în vârstă de 83 de ani, se află printre „luptătorii cu rol determinant“ şi încasa de la stat 33.730 de lei pe an, adică 2.810 lei pe lună. Mai mult, nici nu plătea impozit pentru casa în care locuieşte.

Comisia a constatat că, la Revoluţie, Alexandru Arşinel a fost prezent la Palatul Telefoanelor şi în Piaţa Universităţii ceea ce ”nu reprezintă obiective cu o importanţă deosebită care au aparţinut regimului totalitar”.

”Se constată că domnul Alexandru Arşinel nu îndeplineşte condiţia pentru a deţine Certificatul – LRD (Luptător cu Rol Determinant – n.r.), în sensul că în perioada 14-22 decembrie 1989 nu a avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nu şi-a pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, nu a ocupat şi nu a apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv până la ora 12.10 a zilei de 22 decembrie”, se arată în documentul SSPR.

Astfel, comisia propune Serviciului juridic anularea certificatului de revoluţionar al lui Alexandru Arşinel. Artistul va trebui să restituie toate sumele primite de la stat din 2015 până în prezent, adică în jur de 50.000 de euro.

Cum a obținut Arșinel certificatul de revoluţionar

Actorul şi-a obţinut certificatul de revoluţionar în urma unei declaraţii din care reise ca ”în noaptea de 21 spre 22 decembrie a fost prezent la manifestările antidictatoriale din Piaţa Universităţii – Facultatea de Artitectură când a început să se tragă cu trasoare în aer şi gloanţe la picioarele manifestanţilor. Alexandru Arşinel a declarat că s-au constituit în grupuri cu alţi colegi în echipe care au rămas în teatru până pe data de 8 ianuarie 1990.

„Eu am fost primul care am vorbit din balconul de la Radio. Dosarul meu demonstrează că nu am văzut Revoluţia la televizor şi că am fost în focul evenimentelor. Nu eu am cerut certificat, cei de la asociaţie mi-au propus să trimită dosarul mai departe şi am zis: da, domnule, vreau să se ştie că nu am stat acasă. Contează şi banii, cum să nu conteze dacă eu ies la pensie? Orice ban contează. Dacă Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor nu mi-a adus nimic, măcar aşa să fiu răsplătit“, spunea Arşinel în 2015, pentru Adevărul.

În paralel cu activitatea de la Palatul Telefoanelor în data de 22 decembrie 1989 când Ceauşescu se pregătea să fugă, domnul Arşinel a plecat la Radio împreună cu alţi colegi, unde au constituit primul grup care s-a adresat mulţimii. Din relatările dânsului mai reiese că a fost prima persoană căreia i s-a adresat mulţimea să vorbească, fapt ce s-a şi întâmplat”.

Dacă instanţa îi va retrage ceritificatul de revoluţionar, Alexandru Arşinel va pierde mai multe privilegii, printre care indemnizaţia de revoluţionar de 2.810 lei pe lună, scutiri de taxe şi impozite. În plus, SSPR ar putea să îi ceară să dea înapoi banii primiţi din 2015 până în prezent.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei