Prima pagină » Știri » Ambulanțierii din România anunță un protest, pentru săptămâna viitoare, urmat de grevă japoneză. Care sunt revendicările acestora și cum le răspunde premierul Ludovic Orban

Ambulanțierii din România anunță un protest, pentru săptămâna viitoare, urmat de grevă japoneză. Care sunt revendicările acestora și cum le răspunde premierul Ludovic Orban

Ambulanțierii din România anunță un protest, pentru săptămâna viitoare, urmat de grevă japoneză. Care sunt revendicările acestora și cum le răspunde premierul Ludovic Orban
Raed Arafat intervine în cazul operatorului de la Ambulanța Cluj care i-a umilit pe părinții unei fetițe bolnave: „Este inacceptabil!” (FOTO: Mediafax Foto)

Federația Națională Sindicală Ambulanța anunță un protest pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie, între orele 10.00 și 12.00, cu pichetarea Guvernului, iar de joi declanșarea grevei japoneze. Ambulanțierii cer, printre altele, suplimentarea cu personal și bani pentru salatii și cheltuieli.

Acțiunea este susținută si de organizațiile sindicale județene membre din toate Serviciile Publice de Ambulanță.

Protestul se va desfășura în toate sediile centrale din serviciile de ambulanță județene, iar în București în Piața Victoriei, ca obiectiv pichetarea Guvernului, unde va fi prezent un grup de 80 de protestatari, grup format din reprezentanții sindicali ai organizațiilor sindicale din toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România.

Conducerea FNSAR a înaintat solicitare în scris premierului de a stabili în regim de urgență întâlnirea cu conducerea FNSAR, întâlnire promisă de Ludovic Orban, anunță sindicaliștii, citați de Mediafax.

În situația în care până marți, premierul nu va invita la discuții conducerea FNSAR, miercuri va avea loc protestul național al serviciilor de ambulanță, iar începând de joi personalul din serviciile de ambulanță va intra în greva japoneză pe perioadă nedeterminată până la soluționarea favorabilă a revendicărilor menționate.

Cum le răspunde premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban, aflat sâmbătă într-o vizită chiar la sediul Ambulanței din București, le-a transmis angajaților că le cunoaște solicitările și se va întâlni cu ei, dar după întoarcerea din vizita oficială din Israel.

Cunoaștem care sunt solicitările . Voi programa o întâlnire împreună cu domnul ministru Tătaru cu reprezentanții sindicatului din ambulanță pentru a lua o decizie legată de revendicările pe care le au, după întoarcerea din vizita oficială din Israel”, le-a precizat acesta  jurnaliștilor.

Premierul Orban va merge la Ierusalim, săptămâna viitoare, unde se va întâlni cu premierul Netanyahu. Vizita are în primul rând o componentă economică, urmată de componenta strategică, potrivit PNL.

Cei doi șefi de Guvern vor discuta despre creșterea investițiilor israeliene în România, despre cum se pot aduce mai mulți turiști israelieni în România, despre cooperarea în domeniul medical, un domeniu în care Israelul este unul dintre liderii globali, despre cooperarea în domeniul agriculturii, un alt domeniu unde statul evreu are performanțe, dar și despre tehnologii și inteligență artificială.

Cei doi premieri pregătesc și o ședință de guvern comună, ce va avea loc în primăvară.

Care sunt revendicările ambulanțierilor:

  • Suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanță;
  • Rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale și cheltuieli materiale necesare pentru continuitatea activității în serviciile de ambulanță;
  • Reașezarea salarizării asistentului medical, a managerului general și al membrilor comitetului director din serviciile de ambulanță;
  • Salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de Ambulanță începând cu 01 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022;
  • Asigurarea pensiei de urmaș familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanță în lupta cu virusul COVID -19.

Sâmbătă, și Federația „Solidaritatea Sanitară” a decis declanșarea protestelor în stradă, în data de 5 noiembrie, tot în Piața Victoriei, între orele 11:00-13:00.

Bilanț dramatic pentru o zi de duminică. Peste 5.000 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 910 pacienți la ATI, în ultimele 24 de ore

Autoritățile au confirmat, duminică, 5.324 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 21.556 de teste.

Numărul deceselor este unul ridicat: 99 de bolnavi COVID au murit în ultima zi. De altfel, 910 pacienți sunt internați la ATI.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.324 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 971 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 7.067 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Ludovic Orban anunță: „România nu se află în situația altor țări ca ritm de creștere și număr de infectări”

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, că România nu se află în situația altor țări ca ritm de creștere și număr de infectări și că acolo unde s-a depășit indicele de infectare de 3 la mia de locuitori s-au luat o serie de măsuri.

În legătură cu situaţia din Bucureşti, Orban a precizat că va fi efectuată o evaluare a măsurilor care au fost adoptate în urmă cu aproape două săptămâni.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Meteo București: Strat de zăpadă de până la 15 cm și temperaturi minime de până la -10 grade
Digi24
Traian Băsescu spune că Nicușor Dan face „o mare greşeală”: E într-o capcană să prezinte raportul pentru anularea alegerilor în 2024
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Soția a apărat-o public pe amantă: „Nu e distrugătoare de casă”. Cum arată
Adevarul
Ultimul suflet din lagărul Rubla: „La Însurăței ne omora și la Viziru ne îngropa“
Mediafax
33 de plaje dintre cele mai vizitate din sudul Mediteranei ar putea dispărea în următorii ani
Click
Cum a fost distrusă una dintre cele mai mari fabrici de lactate din România. A fost un simbol al industriei alimentare românești
Digi24
Cum vrea Putin să profite de dezghețarea Arcticii: nevoia de parteneri și norul negru care planează asupra planurilor Kremlinului
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi