Prima pagină » Știri » Angajații din cinci administrații fiscale din Arad au reluat protestele. Ghișeele pentru public, închise

Angajații din cinci administrații fiscale din Arad au reluat protestele. Ghișeele pentru public, închise

Angajații din cinci administrații fiscale din Arad au reluat protestele. Ghișeele pentru public, închise
Angajații din cinci administrații fiscale din județul Arad, între care și cea din municipiul reședință, au închis, joi dimineață, ghișeele pentru public, cu excepția celui de Încasări Trezorerie, reluând astfel protestul inițiat miercuri față de disponibilizările care ar urma să aibă loc în județ.

Aproximativ 300 de angajați au oprit lucrul în jurul orei 9.30 și s-au adunat în fața sediului Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Arad, printre protestatari numărându-se angajații adminstrațiilor fiscale din Pecica, Nădlac, Curtici și Pâncota, care ar urma să se deființeze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Arad, toate ghișeele de relații cu publicul au fost închise, doar cel de Încasări Trezorerie fiind deschis, însă liderii sindicali spun că nu știu pentru cât timp, fiind posibil ca și acesta să fie închis.

Potrivit liderului sindical județean al lucrătorilor din Finanțe, Ioan Trifa, administrațiile fiscale din Pecica, Nădlac, Curtici și Pâncota au fost închise complet, joi dimineață, iar la celelalte filiale din județ au loc acțiuni de solidarizare, în total protestând aproximativ 500 de salariați.

„Nu știm cât va dura acțiunea, fiind una spontană. Dimineață au fost serviți la ghișee cei care au reușit să intre în sediul din Arad”, a declarat Trifa.

Protestatarii stau în fața sediului din municipiu, dar nu scandează, în timp ce pe poarta de la intrare au pus un afiș pe care scrie „Protest spontan”.

Aproximativ 500 de angajați ai administrațiilor fiscale din județul Arad au protestat, miercuri, timp de o oră, față de restructurările anunțate, aceștia afirmând că vor fi dați afară 98 de salariați, însă ghișeele au fost deschise pentru public pe perioada acțiunii.

Protestul a fost spontan, conform liderilor sindicali, și s-a desfășurat în toate administrațiile fiscale din județul Arad, participând majoritatea angajaților, cu excepția celor care lucrau la ghișee.

Acțiunea a avut loc în timpul programului de lucru, între orele 15.00 și 16.00, angajații adunându-se pe holurile instituțiilor sau în fața sediilor, fără a scanda.

La sediul din municipiul Arad, aproximativ 200 de angajați s-au adunat pe holul principal al instituției.

„Oamenii au aflat că 98 de posturi vor fi desființate în județul Arad și au decis să protesteze prin oprirea lucrului. Am reușit să servim în continuare publicul, ghișeele sunt deschise, dar mâine (joi – n.r.) nu știu ce se va întâmpla”, declara, miercuri, liderul sindical din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Arad, Ioan Trifa.

Conform acestuia, „în regiunea de vest se prefigurează 200 de disponibilizări, din care jumătate doar în județul Arad, iar cealaltă jumătate se împarte în trei județe”.

Trifa spunea că ar urma să se desființeze administrațiile fiscale din Pecica, Nădlac, Curtici și Pâncota, iar pe lângă cei disponibilizați, 45 de oameni vor fi transferați la Timișoara, urmând să facă naveta la serviciu.

La finalul acțiunii, liderii sindicali au înaintat Prefecturii un memoriu în care și-au prezentat nemulțumirile.

În județul Arad lucrează aproximativ 600 de persoane în administrațiile fiscale.

Guvernul a aprobat, în ședința din urmă cu o săptămână, cele opt sedii ale direcțiilor financiare regionale, precum și sediile regionale ale Direcției Antifraudă a ANAF, anunța premierul Victor Ponta, care arăta că sediile regionale ANAF au fost stabilite în funcție de cel mai mare număr de contribuabili.

Decizia a fost adoptată de Guvern printr-o hotărâre de reorganizare a ANAF.

„Toate cele opt sedii ale direcțiilor finanțelor publice regionale și antifraudă au fost aprobate. Principiul a fost acela ca administrația fiscală regională să fie în cel mai mare oraș, care are cel mai mare număr de contribuabili”, spunea Ponta.

El arăta că sedii ale administrației financiare regionale vor fi înființate la Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Iași, Ploiești și București.

Un alt astfel de sediu va fi înființat la Galați, completa ulterior Guvernul printr-un comunicat.

„Stabilirea sediilor regionale s-a realizat pe baza deciziei Guvernului. Propunerile au fost în favoarea municipiilor cu pondere economică semnificativă și în care nivelul realizat al veniturilor bugetare și numărul de contribuabili sunt ridicate, cu luarea în considerare și a criteriului geografic”, se arăta în comunicat.

Senatorul PDL de Arad Traian Igaș, fost ministru al Administrației și Internelor, afirma că patru administrații fiscale din județ, respectiv cele din Nădlac, Pecica, Curtici și Pâncota, vor fi desființate, iar o sută de angajați urmează să fie disponibilizați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea