Prima pagină » Știri » Antrenorul de arte marțiale din Timișoara care a violat două fetițe a fost ARESTAT

Antrenorul de arte marțiale din Timișoara care a violat două fetițe a fost ARESTAT

Antrenorul de arte marțiale din Timișoara care a violat două fetițe a fost ARESTAT
Antrenorul de arte marțiale din Timișoara Dan Ioan Pârvan, suspectat că a violat două fetițe în vârstă de nouă și zece ani, a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 29 de zile, de către magistrații Tribunalului Timiș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Antrenorul de arte marțiale din Timișoara Dan Ioan Pârvan, suspectat că a violat două fetițe în vârstă de nouă și zece ani, a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 29 de zile, de către magistrații Tribunalului Timiș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dan Ioan Pârvan a fost arestat, miercuri, pentru 29 de zile, decizia fiind luată de judecătorii Tribunalului Timiș.

Potrivit avocatului lui Dan Ioan Pârvan, bărbatul le-a spus judecătorilor că îi pare rău pentru faptele comise, că totul a fost „o joacă”, aceasta durând „doar de câteva luni”.

Sfătuit de avocat, Dan Ioan Pârvan nu a formulat recurs împotriva deciziei judecătorilor de a-l aresta preventiv pentru 29 de zile.

Luni, antrenorul Dan Ioan Pârvan a fost reținut pentru 24 de ore, pentru viol și corupție sexuală.

Antrenorul este acuzat că a violat două fetițe în vârstă de nouă și zece ani.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Timiș, Mirela Drăghicioiu, preciza că tatăl unei fetițe a depus o sesizare împotriva profesorului, în urmă cu o săptămână, reclamând că a fost abuzată sexual de către antrenor. După extinderea cercetărilor s-a stabilit că mai există o fetiță care ar fi fost abuzată de antrenor.

Mirela Drăghicioiu spunea că în urma perchezițiilor făcute în locuința antrenorului polițiștii au găsit câteva fotografii cu cele două fetițe în ipostaze pornografice. Totodată, polițiștii au mers și în sala de sport a Facultății de Științe Agricole a Banatului unde antrenorul de karate ținea cursuri, însă acolo nu s-a găsit nimic în legătură cu acest caz.

Antrenorul, Dan Ioan Pârvan, are 59 de ani, iar la alegerile locale din iunie a candidat pentru funcția de consilier județean din partea PRM Timiș, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a deveni consilier, afirma sursa citată.

Prorectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) din Timișoara, Olimpia Iordănescu, declara că Dan Ioan Pârvan este angajat ca subinginer în universitate și lucrează aici de 30 de ani, el ocupându-se cu întreținerea mașinilor agricole.

„Un angajat al Serviciului tehnic din universitatea noastră este acuzat că a abuzat sexual două minore, el practicând sporturi japoneze în timpul liber. El lucrează ca subinginer de 30 de ani și nu ne-am fi gândit niciodată la așa ceva. Se ocupa de întreținerea parcului auto, de revizia mașinilor agricole și de alimentarea acestora cu motorină. Suntem consternați și stupefiați în același timp de cele întâmplate”, declara Olimpia Iordănescu.

Potrivit prorectorului, antrenorul de karate avea închiriată o sală de sport care aparține universității, însă doar pentru a-i antrena pe studenții care învață acolo.

„De șase luni de când sunt eu prorector nu s-a semnat nicio hârtie prin care să i se permită angajatului nostru să antreneze minori în sala de sport care aparține universității. Noi am dat acordul să îi antreneze pe studenții din universitate care și-au manifestat dorința de a practica acest sport. Din câte am înțeles, el mai avea închiriate săli de sport prin Timișoara, unde mai antrena”, spunea Olimpia Iordănescu.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Mirela Drăghicioiu, declara că polițiștii nu au informații că Dan Ioan Pârvan ar fi antrenat și în alte săli și că doar sala de la USAMVB a fost verificată de către polițiști.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...