Apelul orașului Galați către cetățeni: „Nu mai furați mâna lui Eminescu!”

Apelul orașului Galați către cetățeni: „Nu mai furați mâna lui Eminescu!
Publicat: 09/08/2014, 13:58
Actualizat: 03/09/2019, 02:01

Un fenomen inexplicabil dă bătăi de cap de aproape două decenii primăriei din Galați. În fiecare an, mâna cu făclie din ansamblul sculptural dedicat lui Mihai Eminescu dispare. Misterul nu a fost lămurit până acum. Cu toate camerele de supraveghere amplasate, un sigur lucru e clar: „siluetele surprinse dansau obscen, făceau gesturi obscene în fața monumentului”. Una peste alta, până acum s-au făcut 26 de copii ale mâinii cu făclie, din care preventiv s-au păstrat două care sunt montate la ocazii speciale, una dintre ele pe 15 ianuarie, când se sărbătorește nașterea poetului. În rest, doar apelul repetat al primăriei „la a bunul simț al gălățenilor, că doar este Mihai Eminescu„.

De Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la 15 ianuarie – aceeași zi cu cea a lui Mihai Eminescu, miercuri, la ora 9 și jumătate, oficialii și oamenii de cultură din Galați au depus flori și au ținut discursuri de omagiere la monumentul poetului național. Acesta este prima lucrare dedicată poetului, fiind realizată în 1911 de sculptorul Frederic Storck, și este amplasată în Parcul Central. Monumentul îl reprezintă pe poet însoțit de muza creatoare, o tânără ce poartă o făclie într-o mână. Cu ocazia momentului festiv, monumentul a trecut printr-o schimbare de look, mai precis mâna și făclia muzei – care an de an sunt furate de gălățeni – au întregit lucrarea ca și cum nu ar fi lipsit niciodată de pe soclu.

„Statuia lui Mihai Eminescu a fost vandalizată de mai multe ori. Cred că s-au făcut până acum circa 26 de replici. Este vorba de fapt de mâna unei muze care se află pe statuia poetului”, a precizat pentru gândul Emanuela Turcu, șefa de cabinet a primarului Marius Stan.

După ce Primăria a înlocuit mâna muzei în repetate rânduri, s-a luat decizia ca două replici ale piesei lipsă să fie păstrate și montate doar la evenimente: „După diversele evenimente ținute în jurul statuii lui Mihai Eminescu, această replică este conservată în depozitele Primăriei la Direcția Tehnică și atunci când avem solicitare că se întâmplă ceva de ziua nașterii, de comemorarea poetului sau alte manifestări, atunci noi o montăm cu o zi înainte, pentru ca monumentul să fie în integritatea lui”, a explicat Emanuela Turcu.

Polițiștii locali din Galați patrulează acum intens pe lângă monumentul lui Mihai Eminescu

Sculptura înfățișându-l pe Mihai Eminescu de la Galați este vandalizată de mai bine de 16 ani, aproape în fiecare an. Autorii nu au fost niciodată aceeași și acționau, potrivit autorităților din Galați, de regulă în preajma datelor de 15 ianuarie și 15 iunie – nașterea și moartea poetului național.

„De 15-16 ani se tot fac operații de restaurare pentru că mâna cu făclia a fost ruptă. Ultima dată când fost vandalizată mâna, camerele de luat vederi au surprins momentul, dar nu au reușit pe deplin pentru că era noapte. În tot cazul, siluetele surprinse dansau obscen, făceau gesturi obscene în fața monumentului”, a spus pentru gândul Gheorghe Andreescu, specialist în artă monumentală și artistul plastic care a restaurat „mâna” cu făclie.

Anul trecut a realizat ultimele „mâini” pentru statuie. „Prima dată am făcut-o în gips, că a fost așa de ieri pe astăzi, după care am făcut-o în marmură, a dispărut și aia. Ulterior, am făcut una pe care am turnat-o în marmură artificială și astfel am făcut mai multe exemplare, să fie”, povestește artistul plastic premiat în mai multe rânduri pentru contribuția adusă culturii naționale românești.

Conform autorităților locale, „mâna și făclia muzei lui Eminescu va mai sta unde îi este locul” câteva zile. „Mai patrulează poliția locală pe acolo mai intens, așa să nu se întâmple să dispară. Fiind și ziua Culturii Naționale, manifestările dedicate lui Mihai Eminescu sunt de mai lungă durată și dacă se mai întâmplă ceva peste două zile ceva, nu putem să scoatem iar mâna să o punem”, a precizat Emanuela Turcu, șefa de cabinet a primarului Marius Stan.

După ce a reparat-o de peste 20 de ori, au montat camere de luat vederi, anul trecut, și acum o țin „sub protecție”, reprezentanții Primăriei Galați au ajuns să facă un apel disperat și la „bunul simț al oamenilor” pentru a nu mai distruge monumentul. „Să ne mai respectăm un pic și valorile, că nicăieri în lumea asta civilizată, nu rupe nimeni mâna lui Galileo Galilei sau a lui Mozart. În altă ordine de idei, nici nu ne putem permite să punem un paznic la fiecare statuie, avem un număr limitat de polițiști locali. De asta facem apel și la bunul simț al gălățenilor, că doar este Mihai Eminescu”, mai spune reprezentanta primarului Marius Stan.

Avertisment: Bustul lui Mihai Eminescu din Galați se va prăbuși în următorii doi ani

În urmă cu aproape 103 ani, în 16 octombrie 1911, în parcul municipal din Galați, o copie pe atunci a Cișmigiului, era dezvelită cu mare fast prima statuie din țară a lui Mihai Eminescu. Printre cei 75 de semnatari ai actului se inaugurare se numără Nicolae Iorga, Duiliu Zamfirescu, C.C. Arion, ministrul culturii pe atunci, Mihail Sadoveanu, Jean Bart, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Frederic Storck, actrița Maria Filotti sau episcopul Nifon al Dunării de Jos.

Din cauza mutărilor repetate ale monumentului și a condițiilor meteorologice – viscol, zăpezi, grindină- întreaga statuie se află într-o stare avansată de degradare, având fisuri înclusiv în fundație.

„Dacă era un moment de apreciere pentru Eminescu, (monumentul n.r.) era adulat și pus la cald, dacă (Eminescu n.r.) era într-o semiumbră, era pus mai dosnic. În orice caz, statuia a fost mutată de câteva ori în diferite locații din Galați. Mutarea asta făcută de neprofesioniști a dus la unele probleme de conservare pentru lucrare. „Repunerea acestei mâini este un lucru de care este nevoie, dar starea de sănătate a lucrării, mă îngrijorează. Actualmente, starea monumentului din punct de vedere al conservării este precară. Dacă rămâne așa, încă un an sau doi, ea o să cadă pentru că intră apa în crăpăturile existente, îngheață și mărește fisurile și pericolul este mare. Această poziționare a crăpăturilor favorizează căderea operei de artă”, atrage atenția Gheorghe Andreescu, specialist în artă monumentală.

Reprezentanții primăriei afirmă că există un proiect de reabilitare a întregului parc, care include și restaurarea în întregime a statuii. „Este un monument care trebuie restaurat serios. Trebuie făcută o analiză, nu poate fi restaurat la voia întâmplării, nu ne dă voie legea, nu este o operă de artă oarecare. Este un monument, poartă semnătura unui sculptor renumit. Specialiștii trebuie să ne spună cum putem să reconstituim partea care a fost vandalizată. Dorința noastră este să restaurăm tot monumentul. O să propunem Consiliului Local să aloce bani anu acesta pentru a începe chiar din acest an reabilitarea. Dacă se aprobă în Consiliu, vom merge cu proiectul mai departe, cu analiză, experiză, tot ce presupune”, a declarat Emanuela Turcu, precizând că la acest moment nu se poate vorbi despre costurile pe care le-ar presupune restaurarea.

Specialistul în artă monumentală speră, însă, că statuia va fi restaurată pentru că are o „valoarea artistică inestimabilă, la dublată și de valoarea sentimentală și culturală”.

„A fost prima statuie a lui Eminescu ridicată în România. O lucrare artistică excepțională executată de un sculptor de referință pentru cultura artistică ante și interbelică”, a conchis Gheorghe Andreescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Un produs foarte căutat s-a ieftinit. Mulți români l-au cumpărat deja
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Lino Golden și Delia s-au căsătorit, după doi ani de relație. Imagini de la cununia...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului