Prima pagină » Știri » Asasinul plătit de frații Mararu, care a împușcat un om în Vitan, condamnat la închisoare

Asasinul plătit de frații Mararu, care a împușcat un om în Vitan, condamnat la închisoare

Asasinul plătit de frații Mararu, care a împușcat un om în Vitan, condamnat la închisoare
Vitalie Proca, asasinul plătit de frații Mararu, care l-a împușcat în 2012, în cartierul Vitan, pe Răzvan Isăilă, confundându-l cu ținta lui, Ioan Dumitru Mironescu, a fost condamnat luni de Tribunalul București la 12 ani și șase luni de închisoare.

Magistrații de la Tribunalul București au mai decis ca Vitalie Proca, cetățean moldovean, să fie expulzat după executarea pedepsei.

Totodată el trebuie să îi plătească 20.000 de euro daune materiale și 200.000 de euro daune morale lui Răzvan Isăilă, pe care l-a împușcat de mai multe ori cu un pistol mitralieră, în 2012, în fața locuinței sale din Capitală.

Decizia Tribunalului București poate fi contestată la Curtea de Apel. Până la o decizie definitivă, Proca rămâne în arest, unde se află din noiembrie 2013.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, Bogdan și Răzvan Mararu, doi lideri interlopi din Piatra Neamț, l-au angajat pe Vitalie Proca, pentru a-l ucide pe rivalul lor, Ioan Dumitru Mironescu.

Proca l-a confundat însă pe Dumitru Mironescu și l-a împușcat pe un anume Răzvan Isăilă, pe care l-a urmărit în perioada 16-26 noiembrie 2012, în zona imobilului acestuia, din strada Ion Morțun, Sector 3, din cartierul Vitan.

„În seara de 26 noiembrie 2012, în jurul orelor 18.10, rulând cu viteză redusă cu autoturismul marca Audi A6 (pus la dispoziție de către inculpații instigatori), cu număr de înmatriculare CC 2756 PB, a executat mai multe focuri folosind o armă militară – un pistol-mitralieră calibrul 5,45×39 mm, tip AK74 – asupra părții vătămate I.M.N.R. – care tocmai parca autoturismul marca Mercedes clasa E în parcarea de reședință. În continuare, observând că aceasta nu a decedat, inculpatul Proca Vitalie a coborât din autoturism și, folosind pistolul Makarov, calibrul 9 mm, pe care îl avea asupra sa, s-a îndreptat către partea vătămată și a executat mai multe focuri de armă asupra sa prin geamul portierei dreapta și parbriz, cauzându-i multiple leziuni traumatice prin împușcare”, au scris procurorii Parchetului Tribunalului București în rechizitoriul trimis instanței.

În 27 noiembrie 2012, Vitalie Proca a plecat din București spre Iași cu un microbuz de transport public, iar pe 2 decembrie 2012 a ieșit din România, prin vama Sculeni.

Proca a fost prins în 6 februarie 2013 la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie 2013 de Tribunalul București. Acesta era căutat și de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunțov, pe care l-a împușcat, de șase ori, la Londra, cu o armă semiautomată.

Vitalie Proca a fost extrădat din Moscova în 18 noiembrie 2013, iar Tribunalul București a confirmat, în aceeași zi, mandatul de arestare preventivă.

În aprilie anul trecut, frații Anton-Bogdan și Nicolae-Răzvan Mararu au fost condamnați, marți, la 15 ani, respectiv 12 ani de închisoare, în legătură cu atentatul din cartierul bucureștean Vitan, ei fiind obligați de instanță să achite daune morale de 300.000 de euro și despăgubiri materiale de 20.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!