Prima pagină » Știri » Atenție, șoferi, legea se modifică! Mașinile parcate pe trotuare vor fi ridicate

Atenție, șoferi, legea se modifică! Mașinile parcate pe trotuare vor fi ridicate

Atenție, șoferi, legea se modifică! Mașinile parcate pe trotuare vor fi ridicate

Atenție, șoferi, legea se modifică! Astfel, conform unui proiect de lege depus în Parlament mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate nu numai de pe partea carosabilă, ci şi de pe trotuare.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, raport favorabil unei propuneri legislative depuse la Parlament în urmă cu trei ani și care prevede că poliţia rutieră va putea dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar nu numai pe partea carosabilă, ci şi de pe trotuare.

„Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz”, prevede proiectul.

Propunerea legislativă modifică alineatul 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Potrivit prevederilor aflate în vigoare, poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, dar numai de pe partea carosabilă.

„Prin această formulare, poliția este privată de un instrument eficient prin care poate înlătura pericolul creat, spre exemplu, de către o mașină parcată neregulamentar într-un spital sau o școală sau o grădiniță. Sau în cazul în care prin staționarea vehiculului respectiv, pietonii – inclusiv părinți cu copii mici sau persoane cu dizabilități – sunt forțați să folosească carosabilul pentru deplasare expunându-se riscului de accidente. În toate aceste situații, din cauza formulării actuale a legii, poliția nu poate dispune singura măsură care poate înlătura efectiv pericolul, adică înlăturarea acelui vehicul”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ semnat de deputatul USR Cătălin Drulă.

Ce spun polițiștii

Guvernul a transmis că susţine iniţiativa legislativă, sub rezerva condiţionării ca măsura ridicării să fie dispusă doar în cazul în care nu se respectă distanţa minimă de un metru pentru circulaţia pietonilor.

„Raţiunea este tocmai aceea că în România nu sunt suficiente locuri de parcare, iar ridicarea tuturor vehiculelor de pe trotuare ar fi practic imposibilă la ora actuală”, a precizat Alexandru Popa, reprezentantul Direcţiei Rutiere din Ministerul Afacerilor Interne.

Alexandru Popa a mai spus că şi în prezent este interzisă parcarea pe trotuare, însă nu se dispune această măsură administrativă de ridicarea autovehiculelor.

„Referitor la obligaţia de un metru, în forma actuală este prevăzută în sarcina administraţiilor locale de a amenaja parcări pe trotuare, cu condiţia de a respecta distanţa de un metru pentru pietoni. Noutatea adusă prin iniţiativa legislativă este că se elimină sintagma «pe partea carosabilă». Prin propunere se doreşte să se ridice toate vehiculele staţionate neregulamentar, inclusiv de pe trotuar”, a mai explicat reprezentantul MAI.

Raportul de adoptare a proiectului a fost aprobat cu majoritate de voturi pentru şi două voturi împotrivă. În 13 septembrie, Comisia pentru industrii a Camerei Deputaţilor a dat, de asemenea, un raport favorabil asupra proiectului. Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
România poate intra într-o criză fără precedent. Trei blocaje, în același timp
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
Andrei Barbu, prima reacție după ce a agresat-o pe Ema Uta: 'Rămâne de văzut ce o să
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!