Prima pagină » Știri » Avem epidemie de gripă, dar avem și wc în curte, la grădiniță

Avem epidemie de gripă, dar avem și wc în curte, la grădiniță

Avem epidemie de gripă, dar avem și wc în curte, la grădiniță

În 2020 mai există unități școlare cu toaleta în curte. Grădinița cu numărul 25, din cartierul Șerbănești, din Bacău, e unul dintre exemple. Acum, mai bine de zece ani, s-au investit bani pentru ca wc-eurile turcești să fie înlocuite cu unele moderne. Nimeni nu s-a gândit că acolo e vorba de niște copii de grădiniță, care, pentru a merge la toaletă sau pentru a se spăla pe mâini, trebuie să iasă afară din clădire, indiferent de vreme. Iarna nu-i ca vara, iar apa de la grupul sanitar curte nu poate fi încălzită. Nu există centrală sau boiler. Grupul sanitar nu e racordat nici măcar la sistemul de canalizare. E nevoie de vidanjă.

Mariana Ifrim – director Școala Gimnazială „Nicu Enea” : Este adevărat că preșcolarii de la Grădinița cu numărul 25 merg la toaleta din curte. Am făcut numeroase demersuri, încă din 2009, de când sunt la conducerea structurii școlare, dar până acum nimic. Sper, totuși, ca n ceasul al 12-lea, adică anul acesta să se întâmple ceva bun. Spun asta pentru că anul trecut s-a trecut la studii de fezabilitate și studii tehnice. Dacă va fi ok, atunci două săli din grădiniță vor fi transformate în toalete.

WC-uri ca în evul mediu

Înainte a fost mai rău. Era ca pe timpul, când părinții unora dintre miniștrii educației, erau elevi la școlile cu wc-ul făcut dintre câteva scânduri și o ușă.

Mariana Ifrim – director Școala Gimnazială „Nicu Enea”: „Toaleta din curte funcționează de când e grădinița. Acu, arată bine, cu gresie, chiuvete, dar înainte era …..cum era.”

Investiție în gresie și chiuvete …la toaleta din curte

Banii alocați pentru modernizarea wc-urilor din curtea grădiniței nu au rezolvat problema. La momentul investiției nimeni nu s-a gândit să amenajeze gruprile sanitare în clădire. Au băgat bani în ceva care e tot în curte.

În mai 2019, Ministerului Educației și Cercetării anunța asumarea Programului Național de instalare de grupuri sanitare pentru toate unitățile de învățământ care au toaleta în curte, fără apă și canalizare. La nivelul autorităților locale, cele care gestionează creșele, grădinițele și școlile, wc-ul din curtea Grădiniței cu numărul 25, e mai mult un subiect politic. Ceva de genul: cine trage apa mai repede, că doar vin alegerile.

Autoritățile locale se războiesc politic. WC -ul din curte e un vârf de săgeată pentru atacuri în an electoral. Unul dintre viceprimari vorbește despre alte proiecte…. nimic concret.

Dragoș Ștefan – viceprimar municipiul Bacău: Am fost în vizită la grădinița din cartierul Șerbănești și pot să vă spun că nu e normal ca acei preșcolari să meargă la toaletă în curte. Mai mult, aceea structură școlară care include și Școala „Nicu Enea” nu are numărul necesar de elevi, deci ar trebui ca atât grădinița, cât și școala gimnazială să treacă la Liceul „Petru Rareș ( liceu aflat în același cartier Șerbănești). ”

O soluție ar fi ca preșcolarii să meargă la grădiniță sau la toaletă la o altă instituție școlară, care ar fi la o distanță de 30 de metri, în opinia viceprimarului. De fapt, acel liceu e la aproape 500 de metri….Să transferi grădinița acolo cu totul ……

Dragoș Ștefan – viceprimar mun Bacău: „Clădirea în care funcționează grădinița e una veche și prezintă un risc major din punct de vedere seismic. Ar trebui să ducem preșcolarii în altă poarte, cum e Liceul Petru Rareș.”

Primarul cunoaște problema, dar faptul că cineva ridică capacul de la wc-ul din curtea grădiniței, acum, în an electoral, îi miroase a altceva.

Cosmin Necula- primar Bacău: „Știu că au wc-ul în curte, dar noi facem ce putem ca să rezolvăm situația. Trebuia să primim de la minister 40.000 de lei, iar noi să punem restul, dar așteptăm banii… Faptul că acum domnul viceprimar s-a sesizat despre această situație…nu mă surprinde, ci mai degrabă mă face să înțeleg ce înseamnă să fii politician …”

Mariana Ifrim, directorul Școlii Gimnaziale Nicu Enea, cea care administrează Grădinița cu numărul 25, din cartierul Șerbănești, a fost declarată în anul 2019, cel mai bun director din România. Fără să aibă cunoștințe în domeniul construcțiilor, dar pentru a rezolva, cât mai repede și mai ieftin, problema wc-ului din curte, a venit cu o propunere

Mariana Ifrim – director Școala Gimnazială „Nicu Enea”: Am propus să se facă un tunel între clădirea grădiniței și grupul sanitar din curte, dar nimic…deocamdată.”

La Grădinița cu numărul 25 din Șerbănești învață 41 de copii, iar părinții îi mută de acolo.

Mariana Ifrim – director Școala Gimnazială „Nicu Enea”: „Sunt foarte nemulțumiți, fapt pentru care tot mai mulți preșcolari sunt transferați la alte grădinițe.”

Până vor avea o toaletă normală, șervețele umede sunt salvarea copiilor privind normele de igienă care trebuie respectate mai ales în această perioadă în care în România e declarată epidemie de gripă. Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar al Județului Bacău nu au punct de vedere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Caz șocant în Olt! Un bărbat beat și fără permis a furat o mașină cu un copil înăuntru
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Ce le-a transmis Nicușor Dan șefilor de partide
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Fiul lui Nicolae Guță, condamnat cu executare! A leșinat la volanul BMW-ului după 2 fumuri dintr-o țigară 'dubioasă'. Judecătorii nu l-au mai iertat!
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!