Prima pagină » Știri » Avocat, despre TRAGEDIA DIN ALBA IULIA, în care un copil a fost omorât de tată: „Poliția nu avea nevoie de acordul proprietarului ca să intre”

Avocat, despre TRAGEDIA DIN ALBA IULIA, în care un copil a fost omorât de tată: „Poliția nu avea nevoie de acordul proprietarului ca să intre”

Amyra Garey
Avocat, despre TRAGEDIA DIN ALBA IULIA, în care un copil a fost omorât de tată: „Poliția nu avea nevoie de acordul proprietarului ca să intre”

Specialiștii în drept consideră că polițiștii din Alba Iulia ar fi putut interveni imediat după apelul la 112 în apartamentul în care a fost ucis copilul de un an de către tatăl său care, după nenorocire, s-a spânzurat.

Tragedia care a șocat o țară întreagă a împins reprezentanții în drept să își spună părerea despre acest caz.

Din gelozie și frustrare, tatăl din Alba Iulia, pe nume Bogdan Radu și-a omorât propriul fiu.

„Cine e bărbatul care împingea căruciorul băiatului meu?”, a scris el pe internet înainte să provoace nenorocirea.

„De ce îţi baţi joc de băiatul meu? Nu am fost eu un tată suficient de bun, cine e acest străin? V-am întrebat «ce planuri de viitor aveţi cu băiatul meu?» Şi nu aţi spus nimic.

Eu ţin la familia mea, la băiatul meu, dar de ce te laşi manipulată de C. C.?”, a scris, printre alele, bărbatul de 27 de ani.

Sursă Foto – Facebook

Avocatul Elenina Nicuț este de părere că polițiștii ar fi putut face ceva pentru viața bietului copil.

„Nu, nu aveau nevoie de acordul proprietarului pentru a forța intrarea în apartament, din cel puțin 3 (trei) motive: 1) proprietarul însuși nu poate da buzna peste chiriaș, deci nu își poate transmite acest inexistent drept altuia; 2) CPP; 3) L.217/2003 care permite pătrunderea în caz de violență domestică.

Culmea tupeului și nesimțirii e că «garcea» încearcă să se acopere prin comunicatul ăla care se bate cap în cap la fiecare paragraf. Dar, hei, mâine, poimâine, vine pensia specială.

Ce mai contează, la o adică, un copil de 1 an, spânzurat, în vreme ce noi încercăm să ne aranjăm convenabil?”, a transmis avocatul Elenina Nicuț.

Situațiile în care un ofițer de poliție poate intra în locuință sunt prevăzute în Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, document care se aplică din 26 ianuarie 2020.

Actul normativ prevede că un polițist are dreptul să intre în orice mod într-o locuință sau un spațiu delimitat deținut de o persoană sau o firmă, chiar și fără acordul proprietarului/reprezentantului legal, pentru:

a) a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol;

b) a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană decedată;

c) a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu;

d) a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu.

Dreptul prevăzut la alin. (2) se exercită inclusiv prin folosirea forței:

a) dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistență armată sau alte tipuri de violență ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor;

b) în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările polițistului de a pătrunde în acel spațiu.

Cu alte cuvinte, polițiștii din IPJ Alba ar fi fost acoperiți din punct de vedere legal dacă ar fi intrat în apartament imediat după apelul la 112 al mamei copilului de un an ucis de propriul tată.

Polițiștii au intrat în locuință după aproape trei ore

Polițiștii au intrat în casă după aproape trei ore de la primirea apelului la 112, informația fiind oferită chiar de către IPJ Alba.

Reprezentanții instituției susțin că polițiștii ar fi acționat conform procedurii: nu aveau informații care să indice un pericol iminent, bărbatul nu avea antecedente și nu au fost puși în gardă că ar fi fost capabil de așa ceva.

„Nu s-a stat în fața ușii, din momentul apelului la 112 au fost desfășurate procedurile legale pentru a se stabili unde se află bărbatul, pentru că avea o adresă de domiciliu și o altă adresă unde stătea în chirie.

Nu s-a putut stabili inițial unde se află bărbatul pentru că la niciuna dintre adrese nu a răspuns nimeni. S-a luat legătura cu proprietarul apartamentului închiriat care nu și-a exprimat acordul pentru ca polițiștii să pătrundă cu forța în apartament și a spus că e dispus să meargă să deschidă ușa.

A durat aproape o oră și jumătate până când a venit proprietarul, care a încercat să deschidă ușa. Au fost făcute toate procedurile legale. Nu s-a conturat niciun element din care să reiasă o stare de pericol pentru cineva.

Din punctul de vedere al colegilor, au fost respectate toate procedurile legale”, a spus purtătorul de cuvânt IPJ Alba, Luminița Prodan, potrivit Adevărul.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ