Prima pagină » Știri » Avocatul clanului Bercea Mondial cere citarea ca martor a președintelui Traian Băsescu

Avocatul clanului Bercea Mondial cere citarea ca martor a președintelui Traian Băsescu

Avocatul clanului Bercea Mondial cere citarea ca martor a președintelui Traian Băsescu
Avocatul clanului Bercea Mondial cere citarea președintelui Traian Băsescu

Trei din cei cinci membri al familiei lui Bercea Mondial, trimiși în judecată pentru presupusa șantajare a lui Mircea Băsescu, însoțiți de avocatul Pavel Abraham, s-au prezentat, miercuri, la Tribunalul Constanța, unde le-a fost prezentat rechizitoriul procurorilor, întâlnirea având loc în Camera de Consiliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pavel Abraham a precizat că au fost discutate doar măsurile preventive și că a solicitat în instanță pentru Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, măsura arestului la domiciliu și, eventual, „control judiciar cu limită la nivel național pentru a-și putea vizita rudele încercerate”, iar pentru Izaura Anghel, care este gravidă în luna a opta, a cerut ridicarea controlului judiciar tot pentru a-și putea vizita rudele încarcerate, dar și pentru a se putea prezenta la controlul medical, pentru că în Drăgănești (Olt) nu există spital. În cazul lui Ghinică Anghel, fiul cel mic al lui Bercea Mondial, avocatul a cerut să nu fie luată nicio măsură, aducând ca argumente faptul că acesta este minor, iar „contribuția lui este minimă în presupusa faptă de șantaj”.

„S-au discutat măsurile, urmează să se pronunțe judecătorul. S-a înmânat rechizitoriul, pentru a lua cunoștință conținutul lui. S-a fixat un termen de 20 de zile în care să ne exprimăm punctul de vedere”, a spus Abraham.

El a menționat că a solicitat, în numele clienților săi, să le fie restituți banii pe care aceștia i-ar fi dat lui Mircea Băsescu.

„În viziunea noastră nu există fapta de șantaj, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii, latură obiectivă. Sub aspect subiectiv, au pretins să le fie restituți banii pe care i-au dat înainte în scopul deja cunoscut. Am solicitat judecătorului la camera preliminară să aibă în vedere și proba de notorietate existentă, că Tribunalul București a reținut că s-a primit suma de 250.000 de euro de către Mircea Băsescu, deci solicitarea lor nu este una injustă, ci una justă”, a declarat Pavel Abraham.

Avocatul familiei lui Bercea Mondial a mai spus că din înregistrările prezentate în instanță „nu rezultă niciun fel de amenințare” la adresa fratelui președintelui Traian Băsescu și a menționat că membrii familiei Anghel „îl roagă să le restituie banii, nepunându-se problema amenințării în niciun fel”.

De asemenea, Pavel Abraham a mai precizat că va cere ca Traian Băsescu să fie citat ca martor în acest dosar, după ce acesta a declarat că ar fi știut că fratele său este șantajat.

„Domnia sa a avut o prestație publică îndoielnică. (…) Într-un proces penal trebuie să spună anchetatorilor ce știa în mod concret, nu faptul că știa de anul trecut. Ce știa? Ce i s-a spus? Ce îndrumări concrete i-au dat? Sunt chestiuni deosebite, am spune, pentru individualizarea unei eventuale răspunderi sau pentru absolvirea de o răspundere. Cred că este o chestiune la care ar trebui să insiste și domnul Băsescu”, a menționat Abraham.

El a precizat și că va cere și conexarea celor două dosare – cel în care Mircea Băsescu îi acuză pe membrii familiei Anghel de șantaj, instrumentat de procurorii anticorupție din Constanța și cel în care fratele președintlui este acuzat de trafic de influență, dosar instrumentat de DNA central.

„Noi vom solicita această probă (chemarea lui Traian Băsescu ca martor – n.r.) și în dosarul de la București deoarece noi credem că este o chestiune de indivizibilitate, e o infracțiune complexă, iar această cauză nu poate fi judecată separat de cea de la București. (…) Se impune conexarea dosarelor. Prin aceiași faptă s-au dat banii, s-a făcut traficul de influență. (…) Ori dacă s-au dat banii, această infracțiune este legată indisolubil, este conexă, cu infracțiunea de șantaj. Deci ele trebuie cercetate împreună”, a adăugat Pavel Abraham.

Cătălin Legănel, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!