Prima pagină » Știri » Băsescu: Acum suntem liberi să optăm pentru propria dezvoltare, dar ne trebuie programul cu FMI și UE

Băsescu: Acum suntem liberi să optăm pentru propria dezvoltare, dar ne trebuie programul cu FMI și UE

Băsescu: Acum suntem liberi să optăm pentru propria dezvoltare, dar ne trebuie programul cu FMI și UE
Președintele Traian Băsescu a declarat că după ieșirea din procedura de deficit excesiv România nu mai este constrânsă de programele cu instituțiile internaționale și este liberă să opteze privind dezvoltarea, însă are nevoie de acordul cu FMI, UE și BM pentru a nu pierde rata de cofinațare de 85%.

Președintele Traian Băsescu a declarat că după ieșirea din procedura de deficit excesiv România nu mai este constrânsă de programele cu instituțiile internaționale și este liberă să opteze privind dezvoltarea, însă are nevoie de acordul cu FMI, UE și BM pentru a nu pierde rata de cofinațare de 85%.

„Am ajuns la stadiul la care putem construi dezvoltarea așa cum ne-o vedem, prin prisma finanțărilor pe care le avem de la Uniunea Europeană, prin prisma banilor pe care îi avem la dispoziție de la Banca Europeană de Investiții și prin prisma resurselor bugetare. Deci, nu mai suntem constrânși în programe ale instituțiilor financiare, ci suntem liberi să optăm pentru propria noastră dezvoltare”, a afirmat Băsescu, luni seară, la TVR 1.

Întrebat dacă această afirmație este una de renunțare la Acordul cu FMI, Băsescu a răspuns: „Dimpotrivă”.

El a subliniat că acesta permite României să obțină o rată de cofinanțare de 85% din partea UE la proiectele cu fonduri europene, față de 75% cât este normalul pentru țările UE care nu sunt în program cu Fondul.

„Când nu ai de luat bani, îți fixezi programul în asistența FMI-ului. Eu vreau să rămânem în acord și cu FMI-ul, vreau să rămânem în acord și cu Uniunea Europeană, dintr-un motiv simplu: în primul rând, cât ești în acord cu Uniunea Europeană, ai un top-up, deci un adaos, la suma cu care contribuie Uniunea Europeană la proiecte, de 10%. Una este să ai finanțat proiectul cu 85% de la Uniunea Europeană și doar 15% să pui tu, și alta să fie 75%. Deci, vreau să rămânem în program”, a afirmat Băsescu.

De asemenea, el a respins ideea că FMI a legat de mâini și de picioare guvernele României din ultimii ani, afirmând că oficialii FMI sunt „cinstiți” și că povestea că ei au impus obiectivele de reforma este la fel cu cea cu „Băsescu și flota”, multe dintre aceste măsuri fiind cerute de fapt de el și de către Guvernul Boc.

„Păi o să vă spun un lucru care o să vă șocheze. Nu o să îl credeți, pentru că este la fel ca poveștile cu Băsescu cu flota, spre exemplu, nimeni nu îmi poate arăta unj act prin care am aprobat vânzarea unei nave dar toată lumea spune «acolo este flota». Cum la fel spune toată lumea «FMI vine și impune programul». Nu. Și eu vă fac demonstrația că nu este așa. Și afirm public – țineți cont că se duce până la Washington în 30 de minute pe masă la FMI această declarație – vă afirm public că noi am cerut introducerea societăților în acordul cu FMI, noi am cerut ca în acordul cu FMI să avem introducerea managementului privat, ca o obligație”, a afirmat Băsescu.

El a mai amintit și că în 2010 FMI solicitase alte măsuri de austeritate, cum ar fi creșterea cotei unice la 20% și creșterea fiscalității pe firmele private, însă împreună cu miniștrii Guvernul Boc s-a optat pentru măsurile anunțate pe 6 mai 2010.

Președintele Băsescu a declarat, vineri, că finalizarea actualui acord cu FMI, BM și CE este extrem de importantă pentru consolidarea credibilității României, el exprimându-se și în favoarea încheierii unui nou acord pentru a accelera procesul de convergență, care să permită accesul în zona Euro.

Șeful statului a explicat că încheierea unui nou acord cu UE și cu FMI trebuie să se facă nu pentru bani, ci pentru a accelera procesul de convergență, care să permită accesul în zona Euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!