Prima pagină » Știri » Băsescu: Trebuie analizată Legea referendumului, care și-a dovedit inechitatea

Băsescu: Trebuie analizată Legea referendumului, care și-a dovedit inechitatea

Președintele Traian Băsescu a declarat că va trebui analizată cu atenție Legea referendumului, pentru că votul de duminică este proba inechității acesteia.


Președintele Traian Băsescu a declarat că va trebui analizată cu atenție Legea referendumului, pentru că votul de duminică este proba inechității acesteia.

Potrivit lui Băsescu, când este vorba de interesul partidelor, cum ar fi cel de a-și trimite oameni în Parlamentul European, sau când este vorba de un interes politic de demitere a președintelui, nu este necesară atingerea unui anumit procent pentru ca votul să fie validat, dar când este vorba de un interes al românilor exprimat clar, cum ar fi cel exprimat duminică de cei care au votat în favoarea uninominalului majoritar, atunci se aplică procentul de validare.

Potrivit șefului statului, această situație dovedește inechitatea Legii referendumului.

Băsescu a spus că, din cei aproape 5 milioane de români care s-au prezentat la vot, 4 milioane au votat în favoarea uninominalului.

Potrivit lui Băsescu, există un "nucleu dur" al electoratului, care este interesat de viața politică românească și care, prin votul de duminică a demonstrat că dorește în mod categoric reformarea clasei politice. Șeful statului a susținut că acest electorat se va simți frustrat din cauza prevederilor actuale privind condițiile de validare a referendumului.

El a ținut să sublinieze că peste 80% dintre votanții tuturor partidelor care au participat la europarlamentare au votat pentru introducerea votului uninominal majoritar, ceea e dovedește, în opinia sa, că există în rândul electoratului voință de reformare a clasei politice, indiferent de preferințele politice.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!