Bercea, în direct din dubă: „Am dat două milioane de euro. E băgată și doamna Kovesi, și doamna Stanciu”. Ce a făcut Mondial în fața procurorilor

Bercea, în direct din dubă: „Am dat două milioane de euro. E băgată și doamna Kovesi, și doamna Stanciu. Ce a făcut Mondial în fața procurorilor
Publicat: 19/06/2014, 17:07
Actualizat: 19/06/2014, 18:01

Duba cu care a fost adus Bercea Mondial a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în jurul orei 13.45, însă acesta este ținut în continuare în mașină.

Procurorii l-au citat pe Bercea Mondial pentru a da declarații în dosarul deschis în urma plângerii formulate de fiul lui, Florin Anghel, în cazul lui Mircea Băsescu, pentru presupuse fapte de trafic de influență.

Bercea Mondial a spus, din dubă, că o sumă de aproape două milioane de euro ar fi ajuns la șefa DNA, Codruța Kovesi, la președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, dar și la Vasile Blaga, despre care susține că ar fi implicat în acest caz.

Bercea Mondial a mai spus că nu speră să mai primească înapoi acești bani și că se așteaptă ca în acest caz să fie condamnat.

Întrebat de ce nu a făcut denunțul până acum el a spus: „Pentru ca doamna Kovesi nu mi-a restituit banii până acum prin șofer”.

De asemenea, întrebat ce i-a promis Mircea Băsescu, Bercea a răspuns: „Mi-a promis Livia Stanciu. Avem date despre Livia Stanciu”

Și Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi, la ora 18.00, la DNA.

De asemenea, procurorii i-au chemat joi la audieri și pe Marian Căpățână, precum și pe soția lui Bercea Mondial, Fănica Anghel.

Florin Anghel a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de șantaj.

Plângerea formulată de Florin Anghel a fost preluată de structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție de la DNA Constanța.

Fiul lui Bercea Mondial a fost audiat marți și miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind „foarte compromițătoare”.

Fiul și ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel și Marius Constantin, cercetați într-un dosar de șantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar amenințând cu dezvăluirea unor informații compromitățoare despre acesta și familia sa, au anunțat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de înregistrări audio și video în legătură cu acest caz. Dosarul de șantaj este instrumentat de procurorii DNA Constanța.

Mircea Băsescu a declarat, joi, că a vorbit cu fratele lui, președintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal și acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial și nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a spus joi dimineață, când a ieșit din curtea casei sale, că președintele știa despre cazul lui Bercea Mondial, așa cum „știa toată țara” și că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.

„Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci președintele țării într-o asemenea problemă (…) Este interpretarea lor că eu zic că președintele știe. Președintele știe despre un asemenea caz, cum să nu știe. Știa toată țara și să nu știe președintele despre cazul Bercea Mondialu?”, a spus Mircea Băsescu.

Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: „Am vorbit, bineînțeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii și că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei președintele țării”.

Jurnaliștii au spus că președintele nu a făcut nicio declarație de când a început acest scandal, Mircea Băsescu răspunzând: „N-avea pentru ce, că nu știe nimic. Nu știm nimic, nu am auzit nimic, trebuie să vedem și noi interceptările alea, care, repet, au fost prezentate trunchiat, aiurea, care din 2012, care din 2011, care din 2013”.

Mircea Băsescu a mai spus că nu a luat niciun ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și nici nu a încercat eliberarea acestuia. El a precizat că nu știe nici măcar despre ce sumă este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire în înregistrare reprezintă banii pe care Marian Căpățână îi datora familiei lui Bercea Mondial.

„Eu nu am luat bani, doamnă. Eu nu am luat niciun ban (…) Erau în biroul celălalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Băsescu se referă în înregistrare, n.r.), nici nu știu ce sumă era. Probabil că așa am spus. Dar nu știu ce sumă era, pentru că era Marian Căpățână cu plasa cu bani, la care mă și refer, în biroul celălalat, aștepta să le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei”, a mai spus Mircea Băsescu.

El a afirmat că nu a încercat să intermedieze eliberarea lui Bercea Mondial și că îi sfătuia pe membrii familiei acestuia, care l-au rugat de sute de ori să-i ajute să-l elibereze pe Sandu Anghel, să aibă încredere în justiție.

Întrebat la ce s-a referit când a spus că a încercat să facă tot posibilul pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din penitenciar, Mircea Băsescu a răspuns: „Nu să-l scot eu doamnă, să se ajungă la recurs. Tot timpul le-am spus la neamurile lui: «Băi, nu încercați să dați bani la nimeni, pentru asta că mai rău îi faceți lui Bercea, și aveți încredere că justiția va rezolva problema». Ei tot timpul îmi spuneau că e nevinovat, «nașule, e nevinovat», și eu spuneam «ok, dacă e nevinovat, justiția va rezolva problema» (…) De fiecare dată le-am spus că nu pot să fac nimic, că eu nu cunosc nici judecători. Le-am recomandat avocat, l-am recomandat pe domnul Calafus, de aici din Constanța, dar mai mult de atâta, nu aveam ce să le fac”.

Mircea Băsescu a mai spus că înregistrarea video prezentată de Antena 3 „este o deturnare a adevărului, întrucât au fost prezentate numai mici fragmente, conectate cum au vrut ei”. El s-a declarat nemulțumit și de faptul că nu a putut să ia legătura cu televiziunea, în timpul emisiunii, precizând că atât el cât și avocatul lui au sunat de mai multe ori, fără rezultat.

Declarațiile au fost făcute după ce, anterior, Mircea Băsescu transmisese un comunicat de presă în care arăta că Traian Băsescu nu are „niciun fel de legătură” cu relația sa cu membrii familiei Anghel și că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susțin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru șantaj.

Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele președintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare și că șeful statului ar fi știut despre acest demers.

Înregistrările au fost difuzate în prezența lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor „suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta” legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influență.

Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuții ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii și celor care le-au pus la dispoziție, de Mircea Băsescu și Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele președintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversația, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, și nu apare în filmare.

Materielele audio-video au fost prezentate în șase secvențe distincte, între care realizatorul emisiunii și invitații săi au subliniat că acestea ar releva acuzația de trafic de influență adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuțiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel și Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.

Într-un fragment de înregistrare se face referire la două tranșe de bani – de 350.000, respectiv 250.000 -, iar Mircea Băsescu, întrebat de ce nu se vorbește „cu Traian”, răspunde că acesta „știe”.

„F.A.: Să trăiți, domnu’ comandant. Suntem terminați!
M.B.: Cred.
F.A.: Terminați, nu că credeți că suntem terminați. Suntem terminați, nu jucărie. Domnu’ comandant, eu nu mă mai înțeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia pe acolo, pe la Drăgănești, că suntem niște proști. Că a luat banii de la noi și și-a luat mașină pe banii noștri. Te rog să mă crezi. Așa au zis muncitorii ăia ai lui. Să mor eu dacă te mint. Nu știu ce să facem, că nu o mai ducem… Prima și prima dată când a venit la noi, știi ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forțeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să-i dai drumul lui tata.
M.B.: Eu am făcut tot ce am putut.
F.A.: Stai să-ți zic. Când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000, i-am adus alea, v-am adus alea și după aceea v-am mai adus ăia 250.000. Și când i-am dus pe ăia 250.000, știi ce mi-a zis? Că matale deja ai dat un milion de euro, ca să-l scapi… și acuma? Uită-te, șapte ani jumătate! Domnu’ comandant, aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de politică, că e finul lui Băsescu și să dăm din ăsta în ăla, dar eu ce zic e să vă duceți să puneți mâna să-l scoateți, că moare ăla acolo, mă nene mă!
M.B.: Deci, eu ce mai sper nu e vorba de…
F.A.: Dar cu Traian nu au vorbit? De ce nu-i spui lui Traian? La Traian de ce nu trimiți, să facă el acolo?
M.B.: Știe, mă! Crezi tu că nu știe…”

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat la opt ani și nouă luni de închisoare cu executare, pentru că și-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, iat fiul acestuia, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani și trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În același dosar, soția lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă și instigare la această infracțiune.

Sandu și Florin Anghel sunt încarcerați în Penitenciarul Colibași, iar Fănica Anghel execută pedeapsa la Penitenciarul Craiova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Renault lansează SUV-ul care va pune probleme DACIEI DUSTER - VIDEO
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este...