Prima pagină » Știri » Bucureștenii aruncă lunar 5 kg de ambalaje. Un sector deține recordul negativ la reciclare: 5 grame

Bucureștenii aruncă lunar 5 kg de ambalaje. Un sector deține recordul negativ la reciclare: 5 grame

Bucureștenii aruncă lunar 5 kg de ambalaje. Un sector deține recordul negativ la reciclare: 5 grame
Bucureștenii generează lunar peste cinci kilograme de deșeuri reciclabile de ambalaje, dar colectează separat mai puțin de jumătate de kilogram, cei mai conștiincioși locuitori ai Capitalei fiind în sectorul 1, unde în medie se reciclează lunar 400 de grame de deșeuri.

Datele au fost furnizate de Eco-Rom Ambalaje pentru sectoarele 1, 2, 3, 5 și 6, unde compania asigură serviciul de colectare separată în parteneriat cu operatorii de salubritate, și respectiv de Rebu, pentru sectorul 4.

Cantitățile de deșeuri de ambalaje (plastic, metal, hârtie, sticlă) care au fost colectate în pubelele speciale și apoi reciclate în fiecare sector au fost împărțite la numărul de locuitori din fiecare dintre aceste zone administrativ-teritoriale, obținându-se cantitățile colectate separat pe cap de locuitor.

Cei mai preocupați bucureșteni de colectarea separată sunt, de departe, cei din sectorul 1, unde fiecare separă, în medie, 400 de grame de deșeuri de ambalaje pe lună, care ajung la reciclare.

În clasament urmează sectorul 4, unde se reciclează lunar, de la fiecare locuitor, câte 100 de grame de deșeuri de ambalaje.

În sectorul 2, de la fiecare locuitor se reciclează lunar 90 de grame de deșeuri ambalaje, iar în sectoarele 3 și 6 – câte 70 de grame.

În coada clasamentului este sectorul 5, unde fiecare locuitor trimite, în medie, lunar la reciclare doar 5 grame de deșeuri de ambalaje.

Potrivit unui studiu realizat de Eco-Rom Ambalaje, în mediul urban, populația separă, în containerele speciale, 6,3 la sută (8,4 kilograme) din totalul deșeurilor reciclabile generate (134,6 de kilograme de deșeuri reciclabile generate anual de o persoană). Din masa totală de deșeuri reciclabile, deșeurile de ambalaje reprezintă aproximativ 50 la sută (65 de kilograme).

Astfel, o persoană generează lunar peste 11 kilograme de deșeuri reciclabile, dintre care mai bine de jumătate sunt deșeuri de ambalaje care pot fi depuse, pentru a fi reciclate, în pubelele colorate. În schimb, populația din mediul urban separă în medie pe lună doar 0,7 kilograme de deșeuri, potrivit studiului citat.

Potrivit informațiilor transmise de Eco-Rom Ambalaje și Rebu, sectorul 1 este de departe cel mai dotat, cu 915 containere puse la dispoziția locuitorilor, pe stradă și la scările de bloc, urmat de sectorul 4, cu 394 de containere, sectorul 2, cu 302 containere, sectorul 6, cu 222 de containere, sectorul 3, cu 158 de containere și sectorul 5, cu 71 de containere.

Rebu precizează că, în sectorul 4, are contracte cu 238 de asociații de proprietari, la care sunt amplasate peste 200 de containere de 1,1 metri cubi, aproximativ 60 de pubele de 120 și 240 de litri și mai distribuie lunar aproximativ 3.000 de saci. La acestea se adaugă 32 de puncte de colectare selectivă stradale, cu câte trei containere de 2,5 metri cubi, pentru plastic și metal, hârtie și, respectiv, sticlă.

Cu cel mai mare număr de pubele pentru colectarea separată, sectorul 1 are cea mai mică populație – 225.400 de persoane. Sectorul 4 are o populație de 287.800 de persoane, în sectorul 2 sunt 345.400 de persoane, cea mai numeroasă populație (385.400 de persoane) este în sectorul 3, urmat de sectorul 6 (367.800 de persoane), în timp ce în sectorul 5 locuiesc 271.600 de persoane, conform datelor de la recensământul din 2011.

Astfel, în sectorul 1, un punct de colectare separată, format din trei pubele, deservește aproximativ 730 de oameni, în timp ce în sectorul 3, de exemplu, este un punct de colectare la peste 7.200 de persoane.

Reciclarea ambalajelor poate aduce venituri frumoase, care nu revin însă administrațiilor locale, ci operatorilor de salubrizare.

După cum arată datele transmise de Eco-Rom Ambalaje, pentru o tonă de PET, reciclatorul plătește între 100 și 400 de euro, pentru hârtie /carton – între 30 pu 80 de euro pe tonă, pentru sticlă – între 18 și 23 de euro pe tonă, iar pentru aluminiu – între 900 și 1.000 de euro pe tonă.

Astfel dacă bucureștenii ar recicla măcar câte o jumătate de kilogram din fiecare tip de deșeu de ambalaj pe lună, în sectorul 1 s-ar strânge minimum 1,5 milioane de euro, în sectorul 2 – 2,3 milioane de euro, în sectorul 3 – 2,6 milioane de euro, în sectorul 4 – 2 milioane de euro, în sectorul 5 – 1,8 milioane de euro, iar în sectorul 6 – 2,5 milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Germania le cere cetățenilor săi să părăsească cât mai curând teritoriul Rusiei
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Ce diferență de vârstă este între Paula Chirilă și Dan Giuvelic: „L-am întrebat câți ani are și am zis aoleu”
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la supervulcanul din Yellowstone