Prima pagină » Știri » Cât de mult lemn se fură în România. Ministrul Mediului face anunțul

Cât de mult lemn se fură în România. Ministrul Mediului face anunțul

Cât de mult lemn se fură în România. Ministrul Mediului face anunțul
Cât de mult lemn se fură în România. Ministrul Mediului face anunțul

Potrivit ministrului Grațiela Gavrilescu, comisarii Gărzii Forestiere vor trebui să apere pădurea de tăierile ilegale, mai ales că prejudiciul creat de operațiunile împotriva legii se ridică la 1,5 miliarde de lei.

„În România se taie ilegal, anual, 8,8 milioane de metri cubi de pădure. (…) Este o problemă de interes național, o problemă de securitate națională. În acest sens am făcut toate demersurile ca aceste tăieri ilegale să nu mai fie făcute”, a spus ministrul Mediului.

Ministrul Mediului a mai spus că, prin implementarea Radarului Pădurilor, transportul de masă lemnoasă tăiată ilegal a scăzut cu aproximativ 30 la sută, conform unui bilanț realizat la patru luni după aplicarea acestui nou concept.

În ceea ce privește Garda Forestieră, ministrul a adăugat că aceasta s-a format prin transformarea fostelor Inspectorate Tehnice Silvice Teritoriale și urmează să își înceapă activitatea la 1 septembrie, imediat ce grila de personal va fi aprobată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

„Comisarii Gărzii Forestiere vor fi extrem de vigilenți deoarece criteriile lor de selecție vor fi extrem de dure. Vor avea parte și de un test de integritate. I-am avertizat că atât timp cât remunerația este la nivel de ANAF și pretențiile populației sunt extrem de mari în ceea ce privește această instituție, au toate facilitățile create, deci, ca atare, vor trebui să-și facă munca în slujba cetățeanului și să apere această avuție extrem de importantă”, a mai spus ministrul Mediului.

Cele nouă comisariate de regim silvic și vânătoare se vor transorma în nouă Gărzi Forestiere, noile structuri urmând să preia personalul și patrimoniul comisariatelor, cu posibilitatea suplimentării posturilor, se arăta într-o ordonanță de urgență aprobată, în 30 iunie, de Guvern.

Gărzile Forestiere vor prelua de la fostele comisariate de regim silvic și cinegetic patrimoniul, posturile, personalul și prevederile bugetare, pe baza protocoalelor de predare-primire.

Numărul de posturi ale noilor structuri va fi de 617, din care 545 posturi de personal silvic cu atribuții de control și implementare și 72 de posturi de personal cu atribuții auxiliare domeniului, dintre care 18 pentru persoane cu pregătire juridică, 18 pentru persoane cu pregătire economică și 36 pentru cei cu specialiazare în resurse umane, achiziții, investiții și administrativ.

Potrivit Guvernului, în prezent există doar 399 de persoane cu atribuții de control și implementare și 58 de persoane care lucrează ca personal auxiliar, iar prin aceste măsuri suprafața de fond forestier care revenea pentru control unei persoane se reduce de la 16.403 hectare la aproximativ 12.000 de hectare.

La nivel teritorial vor exista nouă Gărzi Forestiere, iar numărul minim de posturi pentru o Gardă va fi de 40.

Principalele atribuții ale Gărzilor Forestiere sunt: monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier național; monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național; monitorizarea și controlul trasabilității materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare.

Executivul susținea că noile măsuri vor avea ca rezultat reducerea masivă a tăierilor ilegale de lemn.

Din datele puse la dispoziție de către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București – Serviciul Inventarul Forestier Național, volumul de lemn recoltat în perioada 2008-2014 din păduri este estimat la o medie de 26,69 milioane de metri cubi pe an.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, volumul autorizat și recoltat în perioada 2008-2014 este de aproximativ 17,9 milioane de metri cubi pe an.

Diferența de masă lemnoasă între cantitatea raportată de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice – Serviciul Inventarul Forestier Național și cea recoltată în mod legal se presupune a fi recoltată ilegal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!