Prima pagină » Știri » Cathedral Plaza nu se mai demolează: Instanța a suspendat executarea hotărârii

Cathedral Plaza nu se mai demolează: Instanța a suspendat executarea hotărârii

Cathedral Plaza nu se mai demolează: Instanța a suspendat executarea hotărârii
Cathedral Plaza nu se mai demolează: Instanța a suspendat executarea hotărârii

Millennium Building Development informează joi, într-un comunicat transmis agenției MEDIAFAX, că Tribunalul Dâmbovița a hotărât, în 15 aprilie, suspendarea executării hotărârii prin care aceeași instanță a dispus desființarea Cathedral Plaza.

„Practic, aceeași instanță și același judecător care au pronunțat în 2012 sentința de începere a procesului de demolare au revenit în 2015, suspendând această decizie. Suspendarea hotărârii din 2012 va fi valabilă până la momentul când se vor clarifica obligațiile instituite în sarcina Primăriei Municipiului București (PMB), precum și până la finalizarea procedurilor de reautorizare a clădirii ce fac obiectul dosarului 8563/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului București”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, sentința din 2012 a Tribunalului Dâmbovița se referă strict la începerea unor proceduri administrative de demolare, ceea ce nu este echivalent cu începerea demolării.

Decizia Tribunalului Dâmbovița a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, care a decis irevocabil, în ianuarie 2013, demolarea imobilului Cathedral Plaza și readucerea terenului pe care a fost edificată construcția la destinația inițială, aceea de parc.

„Dispunerea demolării se face, potrivit legii, prin emiterea de către PMB a unei autorizații de demolare, precedate de obținerea tuturor avizelor și acordurilor impuse de lege”, se arată în comunicatul Millenium Building Development.

Millennium Building Development îl acuză arhiepiscopul Ioan Robu a ținut ascuns de aproape o lună faptul că Tribunalul Dâmbovița a dispus, în 15 aprilie, suspendarea executării hotărârii din 2012.

În motivarea soluției de suspendare, instanța arată că „legea nu conferă primarului Municipiului București atribuția de a dispune direct printr-o decizie desființarea construcției, ci îi conferă atribuțiile privind demararea procedurilor legale, la finalul cărora se decide emiterea autorizației de demolare, știut fiind că, în vederea emiterii unei autorizații de demolare, se parcurg procedurile obligatorii prevăzute de lege, ce implică inclusiv obținerea tuturor avizelor și acordurilor prevăzute de lege, fiind posibilă și intrarea în legalitate în sensul prevederilor art. 59 alin.2 și 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 50/1991, aprobate prin Ordinul 839/2009”.

„În prezent, tot ceea ce solicită Millennium este ca justiția să fie lăsată să analizeze problemele de drept până la capăt în cadrul dosarului actual aflat pe rolul Tribunalului București 8563/3/2013, înainte ca autoritățile administrative ale statului să inițieze procedurile stabilite prin sentința civilă 2520/2012 a Tribunalului Dâmbovița, hotărâre care, de altfel, ne este inopozabilă. Arhiepiscopul Ioan Robu ascunde adevărul, interpretează distorsionat hotărârile judecătorești, pune presiune pe autoritățile statului și pe justiție pentru atingerea unui scop ilicit: demolarea imediată a unei clădiri aflată în procedură legală de regularizare”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Millennium mai spun că au luat act cu îngrijorare și de poziția publică transmisă de episcopii catolici din România, într-un comunicat din 10 mai, poziție ce denotă „manipularea grosolană de care Arhiepiscopul Ioan Robu se dovedește capabil”.

În comunicatul respectiv, episcopii catolici din România au cerut implicarea Executivului în dezmembrarea clădirii Cathedral Plaza, în condițiile în care hotărârile judecătrești au obligat Guvernul la exproprierea imobilului pentru cauză de utilitate publică și Primăria Capitalei la dezmembrarea acestuia.

„Cerem Guvernului României să se implice în mod categoric pentru exproprierea terenului pentru utilitate publică și în refacerea cadrului construit preexistent construcției ilegale”, se arată în declarația episcopilor romano-catolici și greco-catolici, întruniți la Conferința Episcopilor din România, care a avut loc la Satu Mare.

În document se mai arată că obligarea Guvernul la exproprierea imobilului pentru cauză de utilitate publică a fost stabilită printr-o decizie irevocabilă din 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reprezentanții Millennium susțin că Arhiepiscopia Romano-Catolică București (ARCB) dă o interpretarea trunchiată dispozițiilor instanței de judecată, întrucât ICCJ nu a obligat Guvernul la demolare, ci exclusiv la motivarea în fapt și în drept a deciziei sale de a nu da curs petiției administrative a ARCB.

Millennium Building Development precizează că prin decizia Curții de Apel București s-a respins cererea ARCB ca neîmtemeiată acceptând „poziția pârâtei Guvernului României”, observând că fără o cercetarea prealabilă un astfel de demers nu poate fi considerat legal.

Ulterior, la instanța supremă, unde s-a judecat contestația, magistrații au apreciat că s-ar impune totuși ca Guvernul să răspundă detaliat, în fapt și în drept, în 60 de zile de la data deciziei respective, petiției ARCB prin care se solicită emiterea hotărârii de „declarare a utilității publice pentru lucrări de interes național la imobilul teren și construcție Cathedral Plaza situat în București”, susține sursa citată.

În plus, potrivit firmei Millennium Building Development, ICCJ a concluzionat ca fiind legală soluția CAB de „respingere a cererii ARCB de obligare a Guvernului să emită actul administrativ de declarare a utilității publice, în vederea exproprierii și apoi a demolării”.

Primăria Capitalei caută consultanți pentru evaluarea construcției Cathedral Plaza, contractul, estimat la peste un milion de lei, vizând inclusiv stabilirea modalităților de demolare a construcției.

Arhiepiscopia Romano-Catolică București a anunțat, în luna martie, că a depus la DNA o plângere penală în cazul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a oamenilor de afaceri Dragoș Bîlteanu și Ioannis Papalekas, proprietarul Cathedral Plaza, precum și a unor angajați ai Primăriei București, pentru „refuzul de a pune în executare hotărârea judecătorească de desființare a clădirii ilegale Cathedral Plaza și de a proceda la demolarea imediată a acesteia și la refacerea parcului public existent anterior”.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara că procedurile referitoare la Cathedral Plaza se desfășoară în conformitate cu prevederile legale, iar afirmațiile Arhiepiscopiei Catolice, care l-a reclamat la DNA, sunt nejustificate și denigratoare.

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a anunțat că va cere daune și va face plângere penală împotriva arhiepiscopului Ioan Robu și a Arhiepiscopiei Catolice, pe motiv că plângerile sunt calomnioase și îi prejudiciază imaginea.

Și în luna iunie a anului trecut, Arhiepiscopia Romano-Catolică a reclamat la DNA mai mulți angajați ai Primăriei Capitalei pentru corupție și obstrucționarea justiției, în cazul dezmembrării Cathedral Plaza, arhiepiscopul Ioan Robu susținând atunci că demolarea costă 7 milioane de euro, și nu cât spun reprezentanții Millenium Building Development, care avansaseră suma de 73 de milioane de euro „cu scopul de a descuraja desființarea clădirii ilegale”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
O creatoare de modă celebră a murit în condiții misterioase pe un iaht. Ce au scos la iveală anchetatorii
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Jocul periculos care a dus la Marele Război: Cum s-a extins focul din Balcani în întreaga Europă