Cazul Nana va ajunge în instanță

Cazul Nana va ajunge în instanță
Publicat: 02/10/2015, 10:41

Dosarul Nana se va judeca, după ce Curtea de Apel București a admis contestația anchetatorilor împotriva unei decizii a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Călărași care a admis restituirea la parchet a cazului, anunță procurorii Parchetului instanței supreme.

Potrivit sursei citate, prin încheierea 1093/C din 30 septembrie, Curtea de Apel București a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și a respins ca neîntemeiate cererile și excepțiile formulate de mai mulți inculpați din dosarul intitulat generic „Dosarul Nana”.

Totodată Curtea a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 236/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) – Secția de urmărire penală și criminalistică.

În 27 august judecătorul de cameră preliminară care a primit spre verificare acest caz a dispus „restituirea cauzei privind pe inculpații Niculae Tudorița, Dobre Marian, Dobre Gheorghe, Decu Florian, Enciu Domnica, Negoiță Daniela, Neagu Marius Gelu, Preda Simona Alina, Preda Vasilica, Ștolea Georgică și Tudorache Nicolae, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică”.

„Ia act că măsura controlului judiciar față de inculpații Niculae Tudorița, Dobre Marian, Dobre Gheorghe, Decu Florian, Neagu Marius Gelu, Preda Simona Alina a fost menținută prin încheierea din 6 august 2015. Respinge sesizarea Poliției municipiului Oltenița – Compartiment Supravegheri Judiciare, în ceea ce-l privește pe inculpatul Dobre Gheorghe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorilor din oficiu. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu, de la 27 august 2015”, a notat magistratul în minuta deciziei sale.

În luna mai, procurorii Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au trimis în judecată, sub control judiciar, șase funcționari din Primăria Nana, respectiv pe Gheorghe Dobre, primarul comunei – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, conflict de interese și spălare a banilor, pe secretara comunei, Tudorița Niculae, și pe Marius Gelu Neagu – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, conflict de interese, spălare a banilor și fals în declarații, pe Florian Decu – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, spălare a banilor și fals în declarații, pe Marian Dobre – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, conflict de interese, spălare a banilor și fals în declarații, și pe Simona Alina Preda – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, spălare a banilor și fals în declarații.

Alte cinci persoane au fost trimise în judecată în stare de libertate: Vasilica Preda, contabil în Primăria Nana – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, spălare a banilor și fals în declarații, Nicolae Tudorache, casier în Primărie – pentru complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor și fals în declarații, Domnica Enciu – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare a banilor, Daniela Negoiță – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor și Georgică Stolea – pentru complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor.

Potrivit rechizitoriului trimis Tribunalului Călărași, instanță care urma să judece dosarul Nana, în perioada 2005 – 2010, Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre și fostul primar al comunei Nana, Dumitru Budeșteanu, decedat, au inițiat, constituit și sprijinit un grup infracțional organizat, care a avut ca scop retrocedarea de terenuri agricole prin eludarea dispozițiilor Legii fondului funciar și a celorlalte reglementări în domeniu. În timp, la grupul infracțional au aderat Simona Alina Preda, Gheorghe Dobre, Vasilica Preda, Domnica Enciu și Daniela Negoiță, care au contribuit la realizarea retrocedarea ilegală de terenuri agricole.

Comisia de fond funciar a comunei Nana a soluționat, în perioada mai 2006 – decembrie 2010, 128 de cereri de retrocedare de terenuri agricole, aproximativ 44 la sută dintre aceste solicitări de revendicare fiind formulate în numele inculpaților, soțiilor sau soților, părinților, bunicilor acestora sau în numele altor rude sau afini, susțin anchetatorii.

„Astfel, contrar dispozițiilor legale care prevăd că cererea se depune personal sau prin mandatar, membrii grupului au săvârșit diverse manopere frauduloase, precum completarea ori falsificarea cererilor în modalitatea contrafacerii semnăturii titularului ori prin antedatare. De asemenea, aceștia au scris, au acceptat depunerea și au înregistrat retroactiv în registrul special de fond funciar cereri care au fost depuse peste termenul de decădere prevăzut de legislația în domeniu, cereri despre care s-a stabilit că nu au fost semnate de titulari. Mai mult decât atât, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că cererile nu cuprindeau toate datele și elementele necesare, soluționarea lor făcându-se în lipsa actelor prevăzute de lege (certificatul de deces al autorului terenului revendicat, certificatul de moștenitor sau declarația pe proprie răspundere)”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Retrocedările ilegale s-au făcut ca urmare a faptelor de abuz în serviciul și complicitate la abuz în serviciu ale inculpaților, unii fiind membri ai Comisiei de fond funciar Nana, care astfel au produs pagube domeniului privat al statului de 3.076.949 de lei.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe terenurile dobândite ilegal, pentru recuperarea pagubei și restabilirea situației anterioare deciziilor de retrocedare luate abuziv. De asemenea, anchetatorii au dispus măsura sechestrului pe bunuri mobile și imobile ale inculpaților.

Sechestrul asigurator a fost pus pe un teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal. Din cele peste 700 de hectare face parte și terenul Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu. Ioana Băsescu a contestat în instanță sechestrul pus de procurori, însă Tribunalul Călărași a dat câștig de cauză PICCJ.

Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe Facebook, în 7 martie, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, arătând că aceste familii suportă consecințele unor acțiuni politice îndreptate împotriva sa.

El a ținut să precizeze că „nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalități”, adăugând că „asta va constata justiția, iar cei care au încălcat legea vor răspunde”.

„Sper ca astfel de investigații să se facă în toată țara, începând spre exemplu cu județele Vrancea și Timiș. Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credință. Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deținut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nicio investigație?”, mai scria Băsescu, pe pagina de socializare.

Inspecția Judiciară din Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit că declarațiile fostului președinte Traian Băsescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana au avut un impact negativ asupra sistemului judiciar și au afectat independența procurorului care instrumentează dosarul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care...
Tragedie în România! A MURIT
Irinuca Columbeanu se întoarce în România! Ce spune Irinel Columbeanu despre vizita fiicei sale: „Nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto