Prima pagină » Știri » C.E. atenționează România pe legislația de spălare a banilor

C.E. atenționează România pe legislația de spălare a banilor

C.E. atenționează România pe legislația de spălare a banilor
Comisia Europeană atenționează din nou România pe legislația care vizează spălarea banilor

„Țările UE trebuiau să transpună măsurile respective până la data de 31 decembrie 2017. Noile norme sunt concepute astfel încât să ofere autorităților fiscale mult doritul acces la informațiile privind combaterea spălării banilor și să le permită să reacționeze rapid și eficient în cazurile de evaziune fiscală. Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat. În absența unui răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate trimite aceste state membre în fața Curții de Justiție a UE”, se arată într-o informare transmisă de către reprezentanții Comisiei Europene.

Comisia Europeană a transmis avizele motivate atât României, cât și altor patru state: Cipru, Grecia, Irlanda și Luxemburg.

„De asemenea, Comisia a salutat transpunerea acelorași măsuri de către Bulgaria și a decis să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cazul acestei țări”, se mai precizează în sursa citată.

Guvernul României a adoptat, săptămâna trecută, un proiect de lege privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului care arată că, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni înregistrate în registrul comerțului vor trebui să efectueze conversia acțiunilor la purtător în acțiuni nominative și să depună actul constitutiv actualizat la oficiul registrului comerțului. Neîndeplinirea obligației de conversie de către societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni atrage dizolvarea acestora.

Sub incidența legii intră o serie de entități raportoare, care vor trebui să trimită Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor informări privind tranzacții suspecte, dar și tranzacțiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro. Pentru activitatea de remitere de bani, entitățile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?