Prima pagină » Știri » Ce se află în spatele demiterii managerului de la spitalul „Marie Curie” din București. De ce stă închisă o secție de 3,5 milioane de euro

Ce se află în spatele demiterii managerului de la spitalul „Marie Curie” din București. De ce stă închisă o secție de 3,5 milioane de euro

Câteva ore mai târziu după ce a întâlnit un tată al cărui copil în vârstă de doar șase săptămâni a murit pentru că nu a putut fi operat în România de o malformație cardiacă, deși se afla internat în spitalul care deține o secție de cardio-chirurgie pediatrică la cheie, ministrul Sănătății l-a demis pe managerul spitalului "Marie Curie"

Absența unui act adițional la contractul de management pe 2012 a fost motivul invocat de ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu pentru demiterea lui Gabriel Smărăndache, director până marți al spitalului Marie Curie din Capitală.

Anunțul a venit la nici 24 de ore de când oficialul îi ceruse acestuia demisia pentru modul în care își exercita mandatul. „Managementul este sub orice critică, un management prost”, declarase Nicolăescu vineri, la câteva ore după ce vizitase unitatea medicală.

Era un prim semnal al șefului de la Sănătate care, pe holurile de la Marie Curie a avut o întâlnire decisivă: cu un tată, al cărui fiu – de doar șase săptămâni – tocmai încetase din viață.

Copilul, alintat de părinți Johnny, avea o malformație cardiacă și se afla internat în spitalul care deținea o secție de cardio-chirurgie pediatrică nou-nouță. Rămasă închisă, din păcate, deși e funcțională de mai bine de doi ani. Pentru acest copil, de doar șase săptămâni sau 40 de zile, o mână de oameni a căutat soluții: să-l ducă afară, la operație, așa cum fac mereu cu sute de copii născuți cu inima bolnavă.

Dar, ghinion: clinicile de profil aveau secțiile de terapie intensivă pline și nu-i puteau asigura boțului de carne un loc. Așa că bietul suflet s-a stins sub ochii celor care l-au adus pe lume. Ionuț, zis Johnny, a murit.

Câteva ore mai târziu, ministrul avea să-i afle micuțului povestea. Și să audă că secțiile de chirurgie cardiovasculară și de terapie intensivă neonatologie din spital, deși dotate la standarde europene, nu sunt în funcțiune.

Situația nu e nouă, nepăsarea de la Marie Curie fiind deseori subiect în gândul. Amenajată pe o suprafață de 750 de mp, cu două săli de operații și cel mai performant angiograf din țară, secția de cardio-chirurgie stă cu ușile închise de mai bine de doi ani. Asta după ce, pentru realizarea ei, s-au investit 3,5 milioane de euro. 

Foto: Theodor Pană / Mediafax. Imagine din secția de Terapie Nou-Născuți coordonată de dr. Cătălin Cârstoveanu

Fondurile, 1,8 milioane de euro, au fost strânse din donații de Asociața „Inima copiiilor”, iar ministerul a completat restul, până la 3 milioane și jumătate de euro. Cei care au facut donații, precum Domnul Anonim din Timișoara, a cărui poveste ați citit-o în gândul, sperau ca vor salva copiii cu malformații la inimă. Între timp, ei mor pe capete  pentru că nu toți au bani să ajungă la operații în Italia, în Germania sau la Viena.

S-ar fi putut opera poate multi pacienți. Pentru asta era nevoie de angajarea medicilor și asistentelor. O schemă aprobată de Minister, dar care n-a devenit niciodată funcțională. Sau nu în mandatul lui Gabriel Smărăndache. Între avize și birocrație, secția a rămas închisă, posturile vacante – nescoase la concurs, iar copiii românilor – duși pe banii statului la operații în străinătate.

La câteva ore de la vizita la Marie Curie, Nicolăescu anunța că este total nemulțumit de managementul unității sanitare. Mai mult, șeful de la Sănătate spunea că probleme precum scoaterea posturilor vacante la concurs și strategia pe termen lung pentru atragerea specialiștilor puteau fi rezolvate prin soluții manageriale.

„Aduci asistenți medicali și doctori în aceste secții, dar după câteva luni în care nu faci nimic doctorii pleacă, iar asistentele sunt mutate în alte secții. Asta înseamnă dezinteres total”, a spus Nicolăescu anunțând decizii dure:  „Discutând cu șefi de secții, cu comitetul director am înțeles că trebuie să aplic măsuri foarte dure. Una este schimbarea managementului, dar, mai mult decât schimbarea managerului, a întregului consiliu de administrație. În acestă săptămână vom face primul pas, schimbarea managerului. Într-o primă etapă, i-am cerut demisia. Dacă n-o va face el, va trebui să îl demit„, declara – pentru Mediafax – ministrul.

Ceea ce avea să se și întâmple o zi mai târziu pentru că Smărăndache nu și-a depus demisia, ci a intrat în concediu medical. Nu înainte de a spune că „politicianul Nicolăescu” are „interese personale” să-l atace și că va contesta în instanță decizia de demitere considerând-o „un abuz”.

În locul lui, interimatul va fi asigurat de Daniel Buzatu, care a acceptat să preia conducerea unității, iar miercuri va face prima lui vizită la spital. La spitalul în care din această toamnă ar putea fi operați de inimă mii de copii.

DĂ LIKE PAGINII GÂNDUL EXCLUSIV PENTRU JURNALISM DE CALITATE: REPORTAJE, ANCHETE, ANALIZE ȘI COMENTARII, NUMAI PE GÂNDUL EXCLUSIV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!