Prima pagină » Știri » Ce spune MAE despre starea de sănătate a grupului de români aflați în Sierra Leone

Ce spune MAE despre starea de sănătate a grupului de români aflați în Sierra Leone

Ce spune MAE despre starea de sănătate a grupului de români aflați în Sierra Leone
MAE anunță că grupul de cetățeni români care se află în Sierra Leone este format din șase persoane, acestea au o stare de sănătate bună, iar din convorbirile purtate a rezultat că nu doresc să revină în România.

„În continuarea comunicării anterioare referitoare la posibila prezență în Sierra Leone a unui grup de 5 cetățeni români care și-au suspendat contractele de muncă cu Alro Slatina, Ministerul Afacerilor Externe confirmă că aceștia se află pe teritoriul Sierra Leone. Totodată, în urma verificării existenței grupului a fost identificat și un al șaselea cetățean român care nu a lucrat la compania Alro Slatina. Centrala MAE a luat legătura și va menține o legătură constantă cu grupul de 6 cetățeni români, cu precizarea că aceștia au o stare de sănătate bună”, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

Ministerul precizează că în cadrul convorbirilor purtate cu cetățenii români „a rezultat că nu doresc să revină în România, desfășurându-și activitatea în condiții normale, la o altă companie”.

„S-a convenit menținerea unui contact permanent cu acest grup, MAE adresând rugămintea fermă de a fi informat, în avans, cu privire la o eventuală decizie de revenire în România sau de relocare într-o altă zonă”, adaugă sursa citată.

MAE menționează că în continuare acționează „în mod proactiv”, prin numeroase demersuri de identificare a posibilelor riscuri la care pot fi supuși cetățenii români aflați în zonele afectate de virusul Ebola.

„Este de menționat și faptul că MAE menține o legătură permanentă, inclusiv cu agențiile de angajare a personalului navigant din România, în acest sens fiind stabilită o procedură directă de informare asupra personalului de cetățenie română care se află în zonele afectate, chiar și în tranzitul către România. În eventualitatea unei repatrieri, MAE va menține legătura atât cu Ministerul Sănătății, cât și cu Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de autorități cu competențe specifice, în vederea luării măsurilor care se impun, conform procedurii existente”, se precizează în comunicat.

Alro a anunțat, vineri, că niciun angajat al său sau al subsidiarelor sale din România nu mai lucrează în acest moment la minele companiei din Sierra Leone, dar că cinci români cărora li s-au suspendat contractele de muncă la cerere se află încă în acest stat afectat de epidemia de Ebola.

„Din luna august nu mai este niciun angajat activ delegat în Sierra Leone. Pentru singurii cinci români angajați temporar ai societății care operează mina (Sierra Mineral Holdings 1 Ltd sau SMHL), s-a luat decizia suspendării contractelor acestora, la cererea lor, ei aflându-se, în acest moment, pe teritoriul Sierra Leone”, precizează Alro SA, într-un comunicat dat publicității vineri.

Compania precizează că a luat toate măsurile necesare pentru protejarea angajaților săi, rechemând în țară expații.

„În prezent, operațiunile miniere ale companiei sunt supravegheate cu personal local. Nu s-a înregistrat niciun caz de contagiune și niciun deces printre angajații români din cauza virusului Ebola. De asemenea, de la debutul epidemiei, SMHL a fost și este implicată activ în combaterea Ebola prin planuri de măsuri și donații către comunitățile locale”, menționează sursa citată.

Încă din luna iulie, Alro a luat decizia să înceapă repatrierea personalului român din Sierra Leone, tocmai ca urmare a răspândirii virusului Ebola în regiunile din apropierea operațiunilor sale locale, deși în rândul expaților săi, care au lucrat efectiv în Sierra Leone, nu s-au înregistrat până în prezent cazuri de infectare cu virusul Ebola, se mai arată în comunicat.

În cadrul operațiunilor miniere din Sierra Leone, Alro a avut maximum 20 de expați români, în perioadele în care activitatea a fost la capacitate maximă.

Sierra Leone, fostă colonie britanică, este una dintre cele trei țări din Africa de Vest care sunt cele mai afectate de epidemia de Ebola, împreună cu Liberia și Guineea.

Febra hemoragică Ebola s-a soldat în total cu 3.865 de morți în Africa de Vest din 8.033 de cazuri înregistrate în cinci țări (Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal), potrivit unui nou bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur